Consilierul local al PRO România Călărași, Alexandru Chiriță, a cerut, în ședința derulată la data de 19 aprilie 2022, modificarea punctajelor privind criteriile de acordare a locuințelor sociale, în favoarea persoanelor care au o situație socială precară. La început, amendamentul acestuia, depus la proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de punctare pentru soluționarea cererilor de locuințe sociale precum și actelor justificative pentru întocmirea dosarelor, a fost respins cu 10 voturi împotrivă, 8 voturi favorabile și o abținere. Apoi, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, în vederea reluării discuțiilor cu privire la acest subiect important.
“Aş vrea să fac un amendament, care va cuprinde mai multe elemente din criteriile de selecţie, în sensul de a modifica punctajele privind aceste criterii, pentru că unele persoane s-au cam învăţat, au început să cunoască criteriile şi îşi fac contracte de închiriere, adică îşi rezolvă treburile în aşa fel încât să obţină punctaj cât mai mare şi ajung să obţină locuinţe sociale persoane care nu au condiţia necesară pentru a beneficia de ele. Cred că ar trebui să gândim aceste criterii, în aşa fel încât să beneficieze de aceste locuinţe, când vor fi ele disponibile, chiar persoanele care sunt defavorizate şi care au o situație socială precară. Şi atunci, m-am gândit ca pentru contractul de închiriere, în loc de 10 puncte să acordăm 5 puncte, iar pentru toleratul în spaţiu, în loc de 8 puncte să acordăm 4 puncte. Totodată, să mărim punctajul pentru cei cu venituri mici, în sensul în care, între 1 şi 250 de lei per membru de familie, respectiv 15 puncte, în loc de 10, între 251 şi 500 de lei, în loc de 8 puncte, 10 puncte, între 500 şi 1000 de lei per membru de familie, de la 6 la 8 puncte, între 1.000 şi 1.500 de lei, 1.000 şi 1524 de lei, de la 4 puncte la 6 puncte, între 1.525 şi 1.800 de lei, de la 2 la 4 puncte şi 2 puncte la peste 1.800 de lei, până la salariul mediu brut pe tară. La copii în întreţinere, să acordăm 15 puncte pentru cei cu mai mult de 4 copii, 10 puncte pentru cei cu 4 copii, 8 puncte pentru cei cu 3 copii, 6 puncte pentru cei cu 2 copii, două puncte pentru un singur copil. La nivelul de studii, pentru cei cu studii superioare, în loc de 11 puncte, 6 puncte,pentru cei cu studii postliceale, 5 puncte de la 10 puncte, pentru cei cu studii liceale, de la 9 la 4 puncte, pentru cei cu studii profesionale, de la 7 la 3 puncte, studii generale de la 5 la 2 puncte şi pentru cei fără studii, un punct. De ce? Pentru ca ponderea acestui criteriu să fie mai mic decât punctajul total, deoarece, de regulă cei care solicită locuințe sociale sunt oameni cu o pregătire nu până la studii superioare. Pentru cei cu situaţie socială sau locativă deosebite, tinerii proveniți din instituţiile de ocrotire social, care au împlinit vârsta de 18 ani, de la 3 puncte să creştem la 5 puncte şi să mai modificăm, la persoanele evacuate sau în curs de evacuare, prin proceduri de executare silită, în urma neachitării obligaţiilor de rigoare derivate din contractul de credit ipotecar, de la 2 puncte la 5 puncte”, a explicat Alexandru Chiriță, în cadrul ședinței de Consiliu Local.
“Trebuie reluată discuţia aceasta. Am mai încercat să modificăm o dată (n.r. să modifice punctajele privind acordarea acestor criterii). Atunci, o să retragem proiectul de pe ordinea de zi și o să discutăm, pentru că trebuie să gândim nişte criterii sociale”, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.