ULTIMĂ ORĂ: CONTROL JUDICIAR PENTRU POLIȚISTUL DIN BUCUREȘTI CARE A UCIS O FETIȚĂ PE TRECEREA DE PIETONI
Polițistul care a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni a fost pus sub control judiciar, a anunțat reprezentantul parchetului judecătoriei sectorului 1. Polițistul a fost audiat mai bine de trei ore la sediul parchetului. La plecare a fost agresiv jurnaliștii, pe care i-a împins, potrivit G4MEDIA.ro.
”În completarea comunicatului din data de 14.01.2022, vă transmitem că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev.de art. 192 alin. (1) şi (2) C.Pen și au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată de 60 de zile.
Precizăm faptul că, din informațiile deținute, inculpatul la momentul producerii accidentului se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă nu se afla într-o misiune specială care să reclame urgențași care să justifice astfel folosirea semnalelor luminoase și acustice. Cercetările sunt în derulare și vor continua în direcția lămuririi tuturor aspectelor cauzei.
Facem mențiunea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive sunt instituții reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” se arată în comunicarea emisă de purtătorul de cuvânt ala Parchetului de le lângă Judecătoria Sectorului 1, citat de G4Media.ro