URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

TUTUN DE CONTRABANDĂ DESCOPERIT DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ DIN GIURGIU

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat și indisponibilizat o cantitate importantă de tutun vrac neprelucrat, transportată ilegal pe teritoriul României. Marfa, ascunsă prin metoda „capac”, era ambalată în saci și transportată într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 11 februarie 2025, în jurul orei 06:40, când polițiștii de frontieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 5, au oprit pentru verificare un microbuz suspect. În urma controlului amănunțit, în compartimentul de marfă al vehiculului a fost descoperită o cantitate de 1.120 kg de tutun vrac neprelucrat, ambalată în 20 de saci.

Șoferul nu a putut prezenta documente justificative care să ateste legalitatea transportului de produse accizabile, astfel că întreaga cantitate de tutun, estimată la 112.000 de lei, a fost confiscată și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției.

În urma celor constatate, polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producere de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat, faptă prevăzută și sancționată de Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili întreaga rețea implicată în această activitate ilegală și pentru a combate traficul de produse accizabile la frontiera României.

Continue Reading
La Top