URMĂREȘTE-NE

SOCIAL

TUDOR MOVILARU ARE NEVOIE DE SÂNGE! MOBILIZARE EXEMPLARĂ, ÎN COMUNA GRĂDIȘTEA

Tudor Movilaru, un cetățean al județului Călărași, are nevoie de ajutorul tuturor! În vârstă de 56 de ani, acesta a progresat către un eveniment de toxicitate, ca urmare a unui nou tratament împotriva diagnosticului de leucemie limfatică cronică. În prezent, se află internat la Institutul Clinic Fundeni din București. Nivelul trombocitelor din sânge este foarte scăzut și necesită, zilnic, transfuzii de produse sangvine, până starea lui devine stabilă și poate relua tratamentul inițial. Pentru a fi alături de acesta și pentru a-l ajuta, viceprimărița comunei Grădiștea, Vicuța Nica, colegi din primărie și prieteni de-ai lui Tudor Movilaru, s-au mobilizat astăzi, 5 ianuarie a.c., și au mers la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Călărași, pentru a dona sânge. Săptămâna viitoare, își vor pune venele la bătaie, pentru a sări în ajutorul lui Tudor Movilaru, mai multe persoane din comună și din cadrul Primăriei Grădiștea. 

“Ne-am mobilizat, astăzi. Suntem doar cinci persoane, deocamdată. Urmează, pentru luni și marți să vină, în număr mai mare, persoane cunoscute și muncitori de la firma Satul Nou și de la Primăria Comunei Grădiștea, care vor dona sânge pentru Tudor Movilaru, colegul nostru, prietenul nostru, pe care trebuie să îl ajutăm cu orice preț. Suntem aici (n.r. la Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Călărași) și suntem alături de el și de familia lui, astăzi doar pentru donare de sânge, dar de fiecare dată noi trebuie să ne mobilizăm pentru un caz umanitar. Îl cunoaștem destul de bine. Tudorel este prietenul nostru, am fost cu el de multe ori, la multe petreceri și, de fiecare dată, era băiatul care dădea startul distracției, era băiatul care era alături de noi mereu și, așa cum v-am spus, trebuie să fim alături de el acum. Până acum cinci zile, când am primit un mesaj de la sora lui, nu am știut absolut nimic despre boala lui. Am venit la primărie și am sunat unul dintre prietenii noștri, l-am întrebat despre acest lucru și mi-a spus că nici el nu a știut prea multe. În schimb, am aflat că poate de un an de zile se luptă cu această boală, care este periculoasă. Am scris pe grupul primăriei că eu, împreună cu 4 persoane, venim, astăzi, să donăm sânge, am făcut un apel la toți lucrătorii din primărie, la toți prietenii și, în funcție de ce ne spun doamnele de la centrul de transfuzii, săptămâna viitoare, luni, marți, ne vom prezenta. Ajutăm cu tot ce putem, cu transport, cu orice este nevoie, ca lumea să poată veni să doneze sânge pentru Tudorel”, ne-a declarat viceprimărița comunei Grădiștea, Vicuța Nica.

Dacă și dumneavoastră doriți să ajutați, o puteți face donând sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Călărași, situat în incinta Policlinicii nr. 2, la Centrul de Transfuzie Sanguină București, de pe str. Constantin Caracaș, nr. 2 (zona Piața Victoriei) sau la orice alt centru de transfuzie din țară, menționând, la momentul donării, numele persoanei și spitalul la care este internată. Orice donare, indiferent de grupa sanguină, îl va ajuta enorm!

De asemenea, pentru a monitoriza cantitatea necesară, donatorii sunt rugați să trimită un sms la numărul de telefon 0720/689.046, menționând centrul în care s-a făcut donarea.

Detalii donare:

Pacient: Tudor Movilaru;

Grupa: AII, pozitiv sau negativ;

Institutul Clinic Fundeni București.

Continue Reading
La Top