URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

TRENURILE SOARELUI ÎN SEZONUL ESTIVAL 2023

Trenurile Soarelui revin în vara 2023, în drum spre mare. Timp de 3 luni, începând cu 16-17 iunie 2023, 32 de trenuri CFR Călători vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării.

Toate regiunile țării vor fi conectate vara cu destinațiile de vacanță de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 13 ani.

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități.

În perioada programului de transport estival, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători. De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din oraşele mari ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:

-online de pe www.cfrcalatori.ro;

-din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);

-de la automatele de vânzare bilete din gări;

-de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).

Sursa: ziarulunirea.ro

Continue Reading
La Top