Trenurile devin roller coaster: 72% din calea ferată este expirată, România pregătește un plan de modernizare a infrastructurii feroviare

Deficitul total de finanțare al infrastructurii feroviare din perioada 2021-2025 a fost estimat la aproximativ 35 de miliarde de lei, potrivit autorităților. În acest context, alocările pentru activitățile de mentenanță și reînnoire au atins doar 49,46% din necesar, iar finanțarea pentru lucrările de modernizare a atins 43,47%, ceea ce a generat un nivel general de asigurare a finanțării infrastructurii de 45,76%. Aceste date rezultă din Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2026-2030, un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică în momentul analizat de Ministerul Transporturilor. Documentul stabilește ca prioritate absolută demararea unui program de recuperare a deficitului, prin reînnoirea și consolidarea rețelei feroviare. Strategia se aliniază Master Planului General de Transport al României și include priorități pentru modernizarea infrastructurii TEN-T și a coridoarelor feroviare europene în intervalul 2026-2030. Cu toate acestea, implementarea noului plan presupune fonduri semnificative. De exemplu, necesarul anual pentru întreținerea infrastructurii este estimat la circa 1,22 miliarde de euro la prețuri curente, iar costurile pentru modernizarea coridoarelor europene de transport care traversează România sunt estimate la aproximativ 6 miliarde de euro până în 2030.

Activitatea strategică de reformare a rețelei feroviare, în viziunea actualei strategii, se concentrează pe modernizarea proiectelor-cheie și pe o serie de măsuri menite să accelereze capacitatea de transport, să reducă timpii de călătorie și să îmbunătățească eficiența economică a serviciilor feroviare. În paralel, cadrul existent pentru perioada 2020-2025, aprobat prin hotărârea de guvern, a vizat modernizarea Coridorului Rin-Dunăre, reînnoirea a peste 400 de kilometri de cale și atragerea unor investiții semnificative pentru a spori viteza comercială pe principalele rute. Însă, rezultatele observate pe teren indică o degradare continuă a stării tehnice a infrastructurii, în ciuda sumelor alocate în cadrul acelor planuri. Din punct de vedere al evoluției tehnice, scadențele pentru reînnoirea liniilor curente au crescut în mod considerabil de la 1.364 de kilometri în 1990, reprezentând 10,10% din total, la 5.596 de kilometri în 2010 (41,14% din total), iar în 2025 acest nivel s-a situat la 9.753 de kilometri, adică 72,56% din lungimea totală a rețelei. În același timp, lungimea liniilor tehnic epuizate aproape s-a dublat într-un interval de 15 ani și s-a cvadruplat în 20 de ani, iar proporția rețelei electrificate rămâne redusă, sub 40% din lungimea totală, ceea ce limitează eficiența energetică și contribuția la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluanților. La nivelul Uniunii Europene, ponderea liniilor electrificate este în jur de 53,2%, în timp ce în rețeaua românească acest aspect este mult mai scăzut. Aproximativ 68% din totalul stațiilor de pe rețea dispun de sisteme de semnalizare cu comandă centralizată sau cu sisteme hibride, în general integrate cu instalații de siguranță specifice.

Problema principală derivă din finanțarea insuficientă pentru întreținerea, repararea și reînnoirea infrastructurii feroviare, ceea ce se traduce prin degradarea treptată a stării rețelei. În acest context, obiectivul strategic este acela de a atrage resurse semnificative pentru a reveni la o dinamică de investiții care să asigure o îmbunătățire reală a infrastructurii, a siguranței și a eficienței operaționale. În realizarea acestui program, este esențial să se acorde o atenție sporită atât planificării pe termen lung, cât și monitorizării riguroase a rezultatelor, pentru a evita repetarea situațiilor de subfinanțare și pentru a transforma promisiunile strategice în schimbări concrete pe traseul feroviar național. În ansamblu, reformarea infrastructurii feroviare rămâne un obiectiv major, cu obstacole financiare semnificative, dar și cu potențial ridicat de impact asupra mobilității, competivității economice și mediului, dacă resursele necesare pot fi mobilizate într-un ritm adecvat și bine direcționat.