URMĂREȘTE-NE
Cătușe - arest

ACTUALITATE

TREI TRAFICANȚI DE DROGURI, ARESTAȚI PREVENTIV. VINDEAU SUBSTANȚE INTERZISE INCLUSIV MINORILOR

Trei bărbați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preveniv, după ce au introdus în țară droguri de risc și mare risc, iar apoi le-au comercializat mai multor persoane inclusiv minori. Totul s-a petrecut în județul Giurgiu, iar faptele pentru care cei trei sunt acuzați sunt trafic international de droguri de risc și mare risc, trafic intern de droguri de risc și mare risc, complicitate la trafic international de droguri de risc și mare risc și complicitate la  trafic intern de droguri de risc și mare risc, potrivit unui comunicat emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Potrivit procurorilor, în perioada martie-mai 2023, unul dintre inculpați a comercializat droguri de risc (canabis și hașiș) în mod repetat (11 acte materiale), către consumatori din județul Giurgiu, inclusiv minori.

Astfel, la data de 17.03.2023, a vândut unui minor de 13 ani, cantitatea de un gram de hașiș, din care acesta a confecționat o țigară pe care a consumat-o împreună cu alte trei minore, în parcul Elevilor din municipiul Giurgiu. Ulterior una dintre minore (elevă) a acuzat stări de rău, fiind transportată la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale”, se mai arată în comunicat.

La scurt timp, la începutul lunii aprilie 2023, același inculpat, ajutat de cel de-al treilea inculpat, a introdus pe teritoriul României cantitatea de 500 grame rezină de canabis. Două luni mai târziu, pe 8 mai, cu sprijinul celui de al doilea inculpat, primul bărbat a introdus pe teritoriul României droguri de risc și mare risc (989,78 grame rezină de canabis și 19,82 grame cocaină), fiind prinși în flagrant imediat după săvârșirea faptei.

În ambele cazuri în care aceștia au introdus droguri în România, acestea se aflau în interiorul unor colete expediate din Spania și tranportate în țara noastră prin intermediul unei firme de transport.

De asemenea, cel de al doilea inculpat, a comercializat, în mod repetat (șase acte materiale), droguri de risc, către consumatori de pe raza județului Giurgiu.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați,  confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate pe parcursul perchezițiilor domiciliare, a mai multor terminale mobile, a sumelor de bani  identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum și  obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

Totodată, s-a dispus disjugerea cauzei cu privire la trei suspecți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri de risc, fără drept, în scopul consumului propriu, iar dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Giurgiu.

Continue Reading
La Top