URMĂREȘTE-NE
Militari de la Baza Militară Borcea

ACTUALITATE

TREI MILITARI DE LA BAZA MILITARĂ BORCEA, PRINTRE SALVATORII BĂRBATULUI CARE A AMENINȚAT CĂ SE ARUNCĂ DE PE UN POD DE PE A2

Apar noi detalii în cazul șocant care a avut loc, ieri, pe Autostrada Soarelui, unde un bărbat de 44 de ani a amenințat că se aruncă de pe un pod. La fața locului au fost alocate mai multe forțe de intervenție, iar într-un final, mai multe persoane au reușit să îl coboare pe bărbat de pe pod și să îi salveze viața. 

Printre salvatorii acestuia s-au aflat și trei militari din cadrul Bazei 86 Aeriane Borcea, care au ieșit din tură și se îndreptau spre casă.

Astăzi, 28 martie, în jurul orei 12.00, trei militari din cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea, în timp ce se îndreptau spre casă după ieșirea din serviciu, au ajutat la salvarea unei vieți omenești. Pe un pod care traversează autostrada A2, un bărbat urcat pe gardul de protecție, amenința că se va sinucide. Colegii noștri, caporalii Rădulescu Silviu, Alecu Alexandru și Terzea Florin, alături de echipajul de poliție care se afla deja la fața locului, au intervenit prompt și au reușit să pună capăt unei situații cu deznodământ nefericit. Apreciem curajul vostru și ne dorim să fiți un exemplu pentru noi toți! Felicitări, dragi camarazi”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Bazei 86 Aeriane Borcea.

Continue Reading
La Top