Pompierii militari călărășeni au fost solicitați să intervină în această dimineață, în jurul orei 08.30, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autotren, pe Autostrada A2, în zona localității Ștefan cel Mare.
De asemenea, Centrul INFOTRAFIC anunță că incendiul s-a produs pe sensul Constanța-București, iar traficul a fost oprit.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București, la kilometrul 123, în zona localității Ștefan cel Mare, județul Călărași, pentru desfășurarea intervenției de lichidare a incendiului produs la un autotren aflat pe banda de urgență”, transmite Centrul INFOTRAFIC.
Se estimează reluarea circulației în 30 de minute.