URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

TRAFIC ÎNCHIS, ÎN ACEASTĂ NOAPTE, LA PASAJUL OLTENIȚA, PE SENSUL DN CB-DN4

Începând de luni, 20 iunie 2022, s-a închis traficul rutier pentru două nopți (până pe 22 iunie 2022), pe sensul de deplasare DN CB – DN 4 (Popești Leordeni/București), la pasajul Oltenița, în intervalul orar 22:00 – 05:00, pentru execuţia lucrărilor de montare a tablierului metalic.

Aceste lucrări fac parte din contractul de ”Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București Sud între A2, km 23+600 și A1, km. 55+520 – Lot 1: Amenajare nod rutier DN CB – DN 4 (Oltenița) km. 29+500 – km. 33+190”.

Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie, potrivit actelor normative în vigoare. Această operațiune este însoțită pe timpul nopții de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă şi se efectuează de către antreprenor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât aceasta să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare.

La finalizarea lucrărilor, antreprenorul are obligația să demonteze semnalizarea rutieră temporară de pe sectorul de drum afectat de lucrări, și să aducă semnalizarea la starea iniţială.

Sursa foto: www.g4media.ro

Continue Reading
La Top