URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

TÂRGUL OFERTELOR EDUCAȚIONALE – EDIȚIA A XXV-A

Târgul ofertelor educaționale din Călărași a avut loc sâmbătă, 20 mai a.c., în incinta Școlii Gimnaziale “Nicolae Titulescu”. Elevii s-au înghesuit pe holurile școlii pentru a vedea oferta educațională propusă de fiecare liceu din Călărași.

Anul acesta, târgul ofertelor educationale se află la cea de-a 25-a ediție, iar, în premieră, evenimentul s-a organizat concomitent în șase locații din județ – Dragalina, Borcea, Fundulea, Oltenița, Lehliu-Gară și Călărași- pentru a veni în sprijinul viitorilor liceeni.

“Inspectoratul Școlar Județean Călărași, alături de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, organizează astăzi Târgul ofertelor educaționale. Cele 15 licee din județ își prezintă oferta educațională atât pentru nivel liceal, profesional, cât și pentru învățământul dual”, a declarat pentru Canal SUD Roxana Pațurcă, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

Această acțiune are drept scop determinarea viitorul absolvenți ai învățământului gimnazial să se decidă asupra filierelor, specializărilor și profiturilor puse la dispoziție de cele 15 licee din județul Călărași.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top