Marți, 4 iunie 2024, în ajunul „Zilei Mondiale a Mediului”, a avut loc un remarcabil „Târg de Economie Circulară”, organizat în cadrul Concursului EcoProvocarea-Juniori, în parteneriat cu Asociația Viitor Plus. Evenimentul a reunit elevii implicați în acest proiect, ecoambasadorii Școlii Gimnaziale “George Vâlsan” din comuna Independența , sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice coordonatoare: Director Prof. Nella Coman, Prof. Ioana Bălașa, Prof. Mioara Bucur, Prof. Mărioara Petcu și Prof. Ionuț Axentuță.
În timpul acestei activități, elevii Școlii Gimnaziale „George Vâlsan” au explorat principiile economiei circulare, recunoscută ca o alternativă esențială pentru viitorul omenirii, promovând trecerea de la „a arunca” la „a recicla” și „a refolosi”. Copiii au organizat obiectele donate în categorii distincte: standul jucăriilor, standul cărților, standul hainelor etc., asigurând astfel o desfășurare eficientă și bine organizată a târgului.

La finalul evenimentului, fețele copiilor reflectau recunoștința și entuziasmul, exprimând bucuria de a fi contribuit la o experiență profund transformatoare. Participarea la această inițiativă le-a oferit ocazia de a deveni mai conștienți de impactul lor asupra mediului și de a adopta comportamente sustenabile.

“Suntem profund recunoscători echipelor din cadrul concursului EcoProvocarea și Asociației Viitor Plus pentru provocarea lansată și pentru angajamentul lor în activități ce urmăresc continuitatea eforturilor de promovare a sustenabilității și protejării mediului“, a declarat conducerea școlii.