Bărbatul de 29 de ani din Oltenița care a fost reținut pentru 24 de ore, pe 8 ianuarie, pentru că a fost prins la volan deși nu are permis de conducere a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 9 ianuarie, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași. Tânărul a fost depistat pe 8 ianuarie, în jurul orei 15.45, pe o stradă din municipiul Oltenița.
„În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatele drugtest și alcooltest, rezultatele fiind negative”, se arată în comunicatul IPJ Călărași.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.