O tânără de 21 de ani din Spanțov a pus polițiștii din Oltenița pe jar, duminică, 17 martie. În jurul orei 04.35, oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, care nu a oprit însă. Polițiștii au pornit imediat în urmărirea mașinii.
„După aproximativ 1.000 de metri, autoturismul a fost oprit de către polițiști, la volan fiind o tânără, de 21 de ani, din comuna Spanțov, județul Călărași. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, reieșind o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind ulterior condusă la spital, în vederea prelevării unor mostre biologice și a stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.
Tânăra s-a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.