URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

TÂNĂR AVÂND ASUPRA LUI MAI MULTE SUBSTANȚE INTERZISE DE LEGE – DEPISTAT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI

La data de 10 august 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 9 Poliție au depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, asupra căruia au fost găsite mai multe substanțe interzise de lege.

La data menționată, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat în trafic un autoturism ce se deplasa pe o stradă din Sectorul 2, condus de un șofer care, la vederea polițiștilor, a mărit brusc viteza de deplasare.

Astfel, s-a procedat la oprirea regulamentară a mașinii, iar în urma verificărilor efectuate, au fost identificați doi bărbați, în vârstă de 26 și respectiv 33 de ani, cel din urmă fiind șoferul.

Întrucât cei doi manifestau un comportament agitat, a fost efectuat un control corporal asupra lor, al autoturismului și al bagajului pe care îl avea tânărul de 26 de ani.

În urma controlului efectuat, în interiorul rucsacului acestuia au fost găsite 18 plicuri tip zip, de diferite dimensiuni și culori, despre care există suspiciunea că ar conține substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

De asemenea, bagajul mai conținea și o altă substanță, susceptibilă a fi substanță interzisă de lege, precum și mai multe sume, în lei și valută, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul subunității, cazul fiind preluat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

Continue Reading
La Top