URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

SUSPICIUNE DE GRIPĂ AVIARĂ ÎNTR-O COMUNĂ DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Primăria Frumușani din județul Călărași informează, pe o rețea de socializare, că există suspiciune de gripă aviară în această comună, după ce în zona Lacului Postăvari au fost găsite cadavre de lebede de iarnă.

În acest context, UAT Frumușani roagă locuitorii comunei să respecte mai multe măsuri de siguranță.

“Având în vedere că în zona lacului Postăvari, Fond Cinegetic 20 Frumuşani, au fost găsite câteva cadavre de lebede de iarnă pentru care se suspicionează influență aviară conform buletinului de analiză emis de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Călărași, până la primirea de noi informații oficiale, Primăria Comunei Frumușani roagă cetățenii să respecte următoarele măsuri de sigurantă: separarea în cadrul gospodăriei, în limita posibilităților a rațelor şi gâştelor de alte păsări domestice; se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă accesibile păsărilor de suprafață; prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă şi păsările domestice și alte păsări, în special rațele şi gâştele. De asemenea, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice și sălbatice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială”, se arată în informarea primăriei, publicată pe Facebook.

Foto: ecopresa.md

Continue Reading
La Top