SUA părăsesc Irakul Iranul pretinde victoria și temeri privind revenirea ISIS
Retragerea estimată pentru 2024, convenită în contextul administrației americane, a fost pusă în practică ulterior de acțiunile guvernului de la Washington, iar imaginea pe care o oferă Teheranul și aliații săi este aceea a unei victorii strategice. Încontrar cu vocea oficialilor irakieni și a analiștilor din domeniul securității, există temeri că acest pas ar putea crea un vid în materie de securitate și ar putea permite o extindere a influenței actorilor pro-iranieni în Irak, inclusiv a formațiunilor paramilitare aliate Teheranului.
Experții din Irak avertizează că retragerea ar putea consolida rolul Iranului în ecuația politică și de securitate din Irak, întrucât prezența militară occidentală a fost percepută pe termen îndelungat ca un echilibru față de influența iraniană. Un analist irakian specializat în grupările armate șiite a subliniat că această retragere poate fi interpretată de milițiile pro-iraniene ca o victorie și ar putea facilita extinderea influenței lor în deciziile de ordin politic și securitar din Irak. În această privință, se poate observa o consolidare a unei coaliții regionale saua a unui bloc rezistent, care susține interesele Teheranului în Orientul Mijlociu.
Reprezentanții din orientul apropiat au descris, în termeni similari, plecarea trupelor americane ca pe un câștig pentru formațiunile ce își proclamă loialitatea față de „axa rezistenței” din zonă, o alianță dezvoltată din grupări armate susținute de Iran. O voce din cadrul acestei structuri a calificat în mod public retragerea ca fiind un moment semnificativ, invitând la sărbătorirea unei etape considerate de mulți ca fiind the încheierea unei perioade neclare în istoria Irakului.
Dincolo de deschiderea pe care o indică această retragere, există consemnate diferite reacții și îngrijorări privind securitatea la nivel local. Unii lideri, în special din zonele sunnite, avertizează că Irak nu este încă în măsură să preia integral responsabilitatea pentru menținerea ordinii publice. Astfel, în principiu, opinia exprimă rezerve față de capacitatea autorităților irakiene de a gestiona crizele de securitate fără sprijin din exterior, subliniind posibilitatea unei instabilități temporare în unele regiuni.
Perioadele de intervenție occidentală în Irak au început în 2003, în urma înlăturării regimului autoritar, iar forțele internaționale s-au implicat în diferite etape ale conflictelor, inclusiv în operațiunile împotriva insurgenței. Prezența americană, extinsă peste două decenii, a însemnat atât lupte, cât și cooperare cu autoritățile irakiene în cadrul unor campanii de securitate. Odată cu retragerea, discuțiile publice și privite cu atenție se îndreaptă spre modalitățile prin care Irak poate menține stabilitatea internă, asigurându-se că transferul responsabilității de securitate se face treptat și în condiții de continuitate a ordinii publice.
Din perspectiva importanței regionale, deciziile de acest tip au impact asupra echilibrului de putere și asupra modului în care și în ce măsură actorii regionali își pot afirma influența în politica internă irakiană. Unele surse locale afirmă că o prezență militară redusă sau eliminarea acesteia poate facilita schimbări în dinamica alianțelor și în percepția populației despre protecția asigurată de autorități, în timp ce alți observatori subliniază necesitatea menținerii unor practici de securitate adecvate, capabile să răspundă amenințărilor potențiale.
În acest context, scenariile privind viitorul securității Irakului includ, printre altele, consolidarea cooperării între forțele irakiene și partenerii din coaliția internațională, precum și dezvoltarea unei capacități naționale mai robuste de combatere a amenințărilor asimetrice. În continuare, comunitatea internațională și actorii regionali monitorizează evoluția situației, evaluând modul în care retragerea va influența stabilitatea politică, securitatea publică și capacitatea Irakului de a gestiona propriile provocări în ansamblul său.
În concluzie, retragerea amenință să redefinească pe termen mediu rolul influenței externe în Irak, invitând la o adaptare atentă a strategiilor de securitate națională. Este esențial ca autoritățile irakiene să faciliteze un transfer clar al responsabilităților, să consolideze infrastructura de securitate internă și să mențină dialogul cu partenerii internaționali pentru a asigura o tranziție echilibrată, în timp ce se urmărește o atmosferă de stabilitate și încredere în rândul populației.
