URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

STUDENȚII ȘI ELEVII DIN ROMÂNIA POT SĂ PRIMEASCĂ LUNAR O SUMĂ DE BANI

Elevii și studenții din România vor putea să primească 300 lei pe lună din partea Guvernului. Aceștia au o singură condiție de îndeplinit, iar mai apoi vor putea intra în posesia banilor. Aceasta sumă se acordă pentru un anumit scop, iar procedura este simplă.

În ultima perioadă, elevii și studenții din România au avut de suferit din cauza grevei, care i-a ținut departe de băncile școlii, dar au avut și incertitudini cu privire la examenele naționale. Ei bine, de această dată, Guvernul vine cu vești bune pentru ei. Aceștia pot să primească lunar suma de 300 lei dacă fac o cerere și îndeplinesc o condiție importantă.

Guvernul vine în ajutorul elevilor din România cu suma de 300 lei, pe care poate să le-o ofere lunar. Mai exact, este vorba despre absolvenții de liceu sau de facultate, care pot să intre în posesia unei indemnizații de șomaj. Aceștia trebuie să depună o cerere și să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă în maxim 60 de zile după ce au absolvit liceul sau facultatea.

Aceștia trebuie să aibă minim 16 ani, iar Guvernul le oferă această sumă timp de 6 luni după ce și-au terminat studiile. Suma exactă este de 299 lei și este 50% din indicatorul social de referință al asigurărilor de șomaj. Așadar, elevii și studenții trebuie să demonstreze că sunt în căutarea unui loc de muncă.

Sursa: spynews.ro

Continue Reading
La Top