ACTUALITATE
STUDENȚII CU DIZABILITĂȚI DIN ROMÂNIA AU DREPTURILE LOR. ESTE MOMENTUL SĂ SPUNEM STOP IGNORANȚEI
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federația reprezentativă a studenților din România la nivel național și internațional, lansează astăzi o propunere de Metodologie la nivel național privind serviciile universitare dedicate studenților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.
Tinerii cu dizabilități sunt printre cei pierduți cel mai rapid din sistemul de învățământ formal. Astfel, deși la momentul actual 3,79% din populație are o anumită dizabilitate, raportat la populația studenților procentul scade până la 1,3%.
De asemenea, România se află la coada Europei cu privire la numărul de studenți cu probleme de sănătate și dizabilități înmatriculați.
În ciuda faptului că au trecut peste 15 ani de la adoptarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și peste 10 ani de la adoptarea Legii educației naționale, drepturile conferite studenților cu dizabilități sunt departe de realitate în cvasimajoritatea universităților din țară, în ciuda unor exemple de bună practică existente.
Acest lucru este cauzat într-o măsură importantă și de faptul că nu există policiti naționale de încurajare și de sprijinire a integrării studenților cu dizabilități.
Fie că ne referim la accesibilitatea fizică (intrările în clădirile de studiu, mediul fizic al spațiilor de studiu, grupuri sanitare, spații de cazare și masă) sau de alte tipuri de adaptări precum cele pentru materiale de studiu, pregătirea personalului pentru relaționarea cu studenții cu dizabilități sau softuri asistive, acestea sunt un simplu vis pentru mare parte din studenții cu dizabilități din România, deși ar trebui să reprezinte o normalitate. ANOSR solicită asigurarea în fiecare instituție de învățământ superior a existenței unei structuri administrative (de exemplu Birou) care să fie responsabilă la nivel universitar de integrarea studenților cu dizabilități.
Pornind de la exemplele de bună practică europene menționate în analiză, cât și de la legislația internațională și națională în domeniu, ANOSR a elaborat o propunere de Metodologie care să fie aprobată de Ministerul Educației pentru a stabili condiții minimale la nivel național privind funcționarea serviciilor universitare dedicate studenților cu dizabilități.
Intervenția Ministerului Educației este esențială pentru a-și duce la îndeplinire responsabilitatea de a urmări implementarea prevederilor legale și a principiilor care orientează învățământul superior.
Mai mult decât atât, Guvernul României și-a asumat prin memorandumul privind „România Educată” susținerea de obiective și politici privind accesul studenților cu dizabilități în învățământul superior. Un cadru național care să vizeze existența unor standarde minime privind serviciile pentru studenții cu dizabilități este cu atât mai necesar acum, cu cât sunt asumate investiții în infrastructura socială din universități prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Propunerea de Metodologie creată de ANOSR stabilește măsuri care în ciuda evidenței lor, nu sunt realizate la nivelul învățământului superior: evaluarea și publicarea gradului de accesibilizare fizică pe site-urile universităților, elaborarea, implementarea și monitorizarea unui plan de măsuri privind accesibilizarea, stabilirea unei Politici universitare privind studenții cu dizabilități, stabilirea unor persoane de sprijin care să îndrume și să consilieze studenții cu dizabilități, existența unei structuri care să coordoneze măsurile de integrare în comunitatea universitară, inclusiv din perspectiva procesului de învățare. Nu în ultimul rând, o propunere adresată este de a crește finanțarea pe care statul o alocă unui student cu dizabilități, având în vedere atât costurile mai mari de școlarizare, cât și necesitatea de a sprijini universitățile în demersurile de accesibilizare.
„Dintotdeauna studenții cu dizabilități au fost uitați în momentul elaborării listelor de priorități. Acest context a făcut ca, în acest moment, barierele existente pentru studenții cu dizabilități în România față de sprijinul oferit în alte state europene să fie alarmante. Atât prin sprijin, cât și prin stabilirea unor standarde minimale de funcționare a serviciilor dedicate studenților cu dizabilități, Ministerul Educației trebuie să acționeze pentru garantarea drepturilor recunoscute acestora. ANOSR a propus, în acest sens, o Metodologie la nivel național care ar reprezenta un pas mai mult decât necesar” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.