URMĂREȘTE-NE

SPUNE-MI DESPRE CĂLĂRAȘI

SPUNE-MI DESPRE CĂLĂRAȘI – EP. 11 – DANIEL BĂNĂȚEANU

După mai multe ediții în care politica, administrația, cultura și istoria au fost temele abordate în cadrul emisiunii „Spune-mi despre Călărași”, a venit și rândul sportului să fie dezbătut. În prag de Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, Alex Tudor l-a avut ca invitat pe Daniel Bănățeanu, antrenor de canotaj în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași.

Daniel Bănățeanu va vorbi despre provocările din cariera de antrenor, dar și despre importanța acestui sport pentru copii. Vom afla care sunt coordonatele pe care un copil trebuie să le îndeplinească pentru a se apuca de canotaj, dar și care este vârsta de la care părinții îi pot îndruma pe copii către acest sport.

Emisiunea va fi disponibilă pe canalsud.ro și pe canalul de Youtube Canal Sud, începând cu ora 19.00.

Continue Reading
La Top