URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

SPECTACOL UMANITAR. CĂLĂRĂȘENII AU DONAT PESTE 43.000 DE LEI, PENTRU REFUGIAȚII UCRAINENI

Consiliul Județean Călărași, prin Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC), a organizat, în data de 6 martie 2022, spectacolul umanitar intitulat “SUNTEM LÂNGĂ UCRAINA”. Călărășenii prezenți la eveniment și-au demonstrat, încă o dată, bunătatea, astfel că, prin sprijinul acordat de aceștia, s-a strâns suma de 43.200 de lei. Banii au fost predați către Crucea Roșie Călărași, care va cumpăra tot ce este necesar pentru refugiații ucraineni.

Directoarea Crucii Roșii Călărași, Aura Giurcă, a vorbit, în cadrul evenimentului, despre cum s-au mobilizat voluntarii pentru sprijinirea ucrainenilor.

“Ieri a plecat a doua parte de ajutoare către colega mea, Simona Covaliov, directoarea Crucii Roșii Tulcea. Ținem legătura, pentru că este mai aproape. Decât să trimit la Siret, mai bine trimit aici, la Isaccea. Ea ne dă mesaj în fiecare zi, îmi spune ce are nevoie, eu îi spun ce primesc, ce cantități am. De exemplu, mi s-a cerut foarte multă mâncare de bebeluși. Am trimis toate borcănelele pe care le-am primit și toți biscuiții. Am trimis mai mult de jumătate din laptele praf și din pampersii pe care i-am primit. Mi-a spus că are nevoie de căciuli, mănuși, fulare pentru copii și i-am trimis tot ce am avut nou, pentru că asta este regula. Am trimis pastă și periuțe, șampoane, pentru că sunt cazați la corturile ISU și au posibilitatea să facă niște dușuri acolo. În rest, alimente are, deocamdată. Urmează să îi mai trimitem ceea ce ne solicită. Prima dată mi-a solicitat cutii pentru depozitare. Le-am trimis și doi saci de jucării de pluș”, a spus Aura Giurcă.

Implicate în această campanie umanitară au fost și autoritățile locale, care au fost, în weekendul ce tocmai a trecut, la punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, pentru a sta de vorbă cu semenii noștri și pentru a-i ajuta. Este vorba despre senatorul PSD, Nicușor Cionoiu, administratorul public al Primăriei Municipiului Călărași, Eduard Grama și subprefectul județului, Eugen Ilie.

Nu știu dacă e firesc să îți iei copiii, o valiză și să pleci, dar să nu știi unde”

Subprefectul de Călărași, Eugen Ilie, a precizat faptul că atmosfera de la Isaccea este una apăsătoare.

“Ieri (n.r. 5 martie a.c.), am fost la Isaccea, cu administratorul public al Municipiului Călărași, Eduard Grama și senatorul PSD, Nicușor Cionoiu. Este o atmosferă extrem de apăsătoare. Nu știu dacă e firesc să îți iei copiii, o valiză și să pleci, dar să nu știi unde. Sunt foarte mulți oameni care sunt lipsiți de direcție, bătrâni neputincioși. Efectiv, rămâi fără cuvinte”, a explicat Eugen Ilie.  

Sper să se alăture mai mulți oameni acestei campanii umanitare, pentru a le asigura refugiaților măcar o zi de fericire

Oficialul Primăriei Călărași, Eduard Grama, este cel care a venit cu ideea de a merge la Tulcea, pentru a sta de vorbă cu primarul, în vederea oferirii de ajutor pentru refugiați. Vizibil emoționat, acesta a descris situația de la Isaccea, a felicitat autoritățile de la Tulcea, pompierii și Crucea Roșie, care sunt foarte bine organizați și a mulțumit tuturor oamenilor din județul nostru care se implică în ajutorarea poporului ucrainean.

“Ieri (n.r. 5 martie a.c.), la Tulcea, am discutat, în primul rând, cu primarul, și am încercat să aflăm de la el ce nevoi au refugiații. Oamenii sunt triați la intrarea în România, sunt făcute grupuri de câte 10, pentru a putea fi preluați de autoritățile locale. Vreau să îi felicit, pentru că într-adevăr sunt foarte bine organizații. Atât ISU, cât și Crucea Roșie. Am discutat cu doamna de la Crucea Roșie, care mi-a spus că refugiații au nevoie de pături, de mânuși pentru copii. Copiii, într-adevăr, reprezintă cea mai mare emoție, în momentul de față, pentru că sunt oameni cu 2-3 copii care au reușit, într-un bagaj, într-o geantă, să își adune lucrurile în grabă și să plece din țară. Le-am spus cum venim în întâmpinarea lor cu faptul că, pe raza municipiului și județului Călărași, le asigurăm spații de cazare. Chiar în acest moment, înainte să intru pe scenă, sunt două familii pe care le-am cazat la Podul 4, sunt 2 mame cu 4 copii. Mâine dimineață pleacă de la Suceava o altă familie, vine direct de la Kiev. E vorba de o familie cu 3 copii, care va ajunge, mâine (n.r. 7 martie a.c.), în municipiul Călărași. Este o dramă. Nu am crezut că pot să mai văd așa ceva. Cred că săptămâna viitoare, fluxul de refugiați va fi extrem de mare, pentru că, am înțeles că bombardamentele se vor intensifica pe zona Odessa- Cernăuți. Și atunci se așteaptă de la vama de la Isaccea, un flux pe zona de Moldova, un milion de persoane care vor încerca să ajungă în România. Vreau să le mulțumesc oamenilor care sunt alături de noi, dumneavoastră pentru că aveți un merit, astăzi, că sunteți alături de noi și contribuiți cum puteți ca acești oameni să aibă, pentru o perioadă de timp, un trai mai bun și încercăm să fim alături de ei. Vom fi, așa cum spus, în perioada următoare, la Isaccea. Vom veni în ajutorul lor, împreună cu Aura Giurcă, cu Crucea Roșie, ne vom implica direct și cred că le vom asigura, pentru următoarele luni, toate condițiile necesare pentru ca acești copii și aceste mame, fără tați și fără bunici, să poată să treacă mai repede peste această nenorocire. Este o catastrofă umană. Românii sunt și noi suntem trecuți prin drame și încercăm să fim alături de ei. Președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, este alături de noi, senatorul Nicușor Cionoiu este lângă noi, Asociația Dăruire și Credință, subprefectul județului Călărași, Eugen Ili, Marinela Voivozeanu, Centrul Cultural, dumneavoastră, cei prezenți în sală, și sper să se alăture mai mulți oameni acestei campanii umanitare, pentru a le asigura refugiaților măcar o zi de fericire”, a punctat Eduard Grama.

La spectacol, au fost prezente și Karina Staikova, “militarul civil” care primește toate semnalele familiilor care ajung în Călărași, și o mamă refugiată alături de copilul său.  

Suma pe care am reușit să o adunăm, datorită bunătății oamenilor din jur, datorită bunătății călărășenilor, este de 42.700 de lei

Managerul CJCC Călărași, Georgiana Teodorescu, cea care a avut inițiativa de a organiza evenimentul umanitar, a înmânat suma strânsă din donații directoarei Crucii Roșii Călărași, Aura Giurcă.

“Suma pe care am reușit să o adunăm, datorită bunătății oamenilor din jur, datorită bunătății călărășenilor, este de 42.700 de lei, în numerar. O sumă frumoasă. Sperăm să îi ajute pe cei aflați în necaz. La această sumă se adaugă încă 500 de lei, care au fost virați direct în contul Crucii Roșii de către alți doi donatori. Aura, îți înmânez banii, știu că tu o să îi depui în contul Crucii Roșii și de acolo se vor achiziționa lucrurile care sunt cele mai importante acum și de care au cel mai mult nevoie cei aflați în această situație acum”, a menționat Georgiana Teodorescu.

Crucea Roșie Călărași va achiziționa, cu banii strânși, toate cele necesare pentru refugiați

Aura Giurcă a mulțumit tuturor călărășenilor care au pus umărul la ajutorarea ucrainenilor și a subliniat faptul că vor fi cumpărate, cu suma strânsă, produsele de care are nevoie poporul ucrainean.       

“Vă mulțumesc, tuturor. Este o sumă destul de mare. Voi informa, mâine dimineață (n.r. 7 martie a.c.), sediul central al Crucii Roșii Române despre această donație, despre banii aceștia care s-au strâns și le voi cere informații despre ce putem să cumpărăm și când ne putem lipi de convoiul militar și noi, cei de la Călărași, pentru a pleca în Ucraina, pentru a preda ceea ce am cumpărat noi Crucii Roșii ucrainene. Nu putem să mergem noi, personal, la Odessa sau la Kiev. Trebuie neapărat să fim lipiți de convoiul umanitar care este însoțit de oficialii Crucii Roșii române, de Federația Internațională de Cruce Roșie și Comitetul Internațional al Crucii Roșii”, a conchis sursa citată.

În cadrul spectacolului, au susținut programe artistice, în mod gratuit, Trupa Distinto, Liliana Geapană, Marian Haiducu, Magicianul Cezar Bălășoiu, Ionuț Dulgheriu și Asociația Culturală Bambi Music.

Campania umanitară a fost inițiată de Consiliul Județean Călărași, prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Canal Sud TV și Crucea Roșie Călărași.

Continue Reading
La Top