Pentru noaptea dintre ani, Consiliul Județean Călărași, Centrul Județean de Cultură si Creație Călărași și Primăria Municipiului Călărași au pregătit multe surprize. Revelionul de anul acesta a adus un spectacol gratuit, unde Călărășenii au putut petrece până dimineața. Concertul de Anul Nou a fost organizat pe esplanada Consiliului Județean, iar pe scenă au urca artiști mari de la noi din țară.
Totodată la trecerea dintre ani au fost alături de călărășeni și președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, senatorul, Nicușor Cionoiu și administratorul public, Bogdan Mihai, care au transmis numai gânduri bune pentru anul 2023.
Spectacolul a fost un real succes, hore de oameni și zâmbetele localnicilor au foat dovada vie a distracției. Călărășenii au intrat în noul an cu speranța de mai bine, pace și belșug.
Întreg materialul îl puteți urmări în ediția specială a jurnalului Canal Sud, de mâine.