Un tânăr șofer în vârstă de 25 de ani a fost oprit de polițiști, în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Dichiseni, pentru un control de rutină. Inițial, oamenii legii i-au verificat acestuia documentele, însă mai apoi l-au testat cu aparatul drugtest. În urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a sustanțelor psihoactive. Tânărul s-a ales cu dosar penal.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.