URMĂREȘTE-NE

BREAKING NEWS

SENTINȚE DEFINITIVE ÎN DOSARUL COLECTIV.AFLĂ CARE SUNT PEDEPSELE

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, condamnat la 4 ani de închisoare
cu executare (în primă instanță primise 8 ani și jumătate). Cei trei patroni ai clubului au primit pedepse de la 6 ani la 11 ani și opt luni de închisoare.

Decizia de azi a Curții de Apel Bucureşti în dosarul “Colectiv” vine după patru amânări, la șapte ani de la incendiul din 30 octombrie 2015 care a cuprins clubul Colectiv și la doi ani și jumătate de la prima sentință pronunțată de Tribunalul București.
Astfel, Curtea de Apel București i-a condamnat la sentințe definitive pe inculpații:
Patronii clubului Colectiv:
Alin Anastasescu – 11 ani și 8 luni
Costin Mincu – 8 ani
Paul Gancea – 6 ani și 4 luni
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, actual primar al Sectorului 5 – 4 ani
Marian Moise, pirotehnist – 6 ani și 10 luni


Fragment din minuta instanței: ”condamnă pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC C Club SRL). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b),g) ?i k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani/ În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) ?i k) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. In baza art.72 Cp deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 06.11.2015 la 11.11.2015”.
În primă instanță, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.


Și alte persoane au primit condamnări la închisoare cu executare în primă instanță, printre care patroana și directorul firmei de artificii, un funcționar al primăriei și doi pompieri responsabili de verificarea incintei clubului.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv, 64 de oameni au murit, iar alți aproximativ 150 au fost răniți. În timpului unui concert al trupei Goodbye to Gravity, artificiile de pe scenă au aprins un stâlp îmbrăcat în burete pentru antifonare și au cuprins tavanul, iar focul s-a propagat rapid.

Sursa: Biziday

Continue Reading
La Top