Ministrul Sănătății a dezvăluit pentru milioane de români din toată țara o condiție esențială pentru ca restricțiile impuse din cauza pandemiei COVID-19 să fie ridicate, dar și când ne putem aștepta ca acest lucru să se întâmple în mod efectiv și pentru țara noastră.
Ministrul Sănătății explică mai jos ca evoluția infectăriilor cu varianta Omicron stă la baza deciziei de a se ridica restricțiile în România, iar separat de asta recomandă în continuare vaccinarea oamenilor, în special când vine vorba despre cei care sunt vulnerabili.
“Dacă se dovedește și în România, ca în alte țări, că această tulpină omicron produce infecții banale, viroze, la marea majoritate a oamenilor, evident că restricțiile vor fi ridicate, iar eu aștept și momentul în care starea de alertă va fi ridicată, pentru că evident este important pentru toată lumea după mai bine de 2 ani. Cred că lumea are mai puțină răbdare, dar ii sfătuiesc să mai fie răbdători încă o lună, o lună și jumătate. Sfârșitul lunii martie cred că este un termen rezonabil, și mai mult, până atunci cred că ne putem gândi cum putem avea diverse tipuri de activități. Am avut întâlniri repetate cu industria din diverse sectoare.
Eu am mai făcut această declarație, ea a fost preluată doar parțial, vaccinarea oprește în mică măsură transmisibilitatea acestei tulpini, dar pe de altă parte cifrele, cel putin cifrele din România, demonstrează că persoanele vaccinate sunt cu o forma gravă de boală, sau dacă vorbim de deces, în raport de 8 la 10. Adică 8 persoane nevaccinate sunt cu o formă gravă de boală, versus 2 persoane vaccinate, deci e clar că această diferență este semnificativă, iar acest lucru pledează în favoarea continuării vaccinarii și în această perioadă. Oamenii trebuie să aibă vaccinul la dispoziție, un pachet de informații la dispoziție, trebuie să se vaccinze în cunoștință de cauză.
În cursul acestei pandemii atât societatea noastră, cât și altele, au scos la iveală un lucru, intoleranță. Intoleranță care s-a remarcat prin 2 atitudini: fie o atitudine extremă pro vaccinare, care era promovată obligativitatea, forțarea, etc, și atitudinea inversă, de negare a utilității vaccinării, iar asta nu este în regulă pentru că există persoane în vârstă, cu afecțiuni cronice, care poate au ascultat de cea din urmă și au făcut forme grave, sau au murit”, a declarat Ministrul Sănatății Alexandru Rafila. Sursa idevice.ro