În vizita din Suedia, unde a fost prezent vicepreședintele PSD, Ion Samoilă, s-a purtat prima discuție, la nivel European, despre strategia Dunării pe sectorul România-Bulgaria. Această strategie presupune construirea a 5 poduri peste Dunăre, care să conecteze țara noastră cu Bulgaria.
În acest sens, ambasadorul Bulgariei a venit la Călărași, unde s-a întâlnit cu prefectul și primarul municipiului și cu președintele Consiliului Județean. În această vizită, ambasadorul și oficialitățile județului au stabilit ca primul pod să fie construit între Silistra și Călărași.
„Partea bulgară e mult mai interesată de acest pod, pentru că va veni în dezvoltarea municipalității Silistra și a statului bulgar. Tranzitarea pe zona Călărași-Silistra va reprezenta o dezvoltare viitoare extraordinară pentru municipalitatea de la Silistra, dar și pentru noi. Trebuie să ne gândim că vor fi zone econimice care se vor înființa datorită acestui tranzit.”, a declarat Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași, la conferința PSD din data de 30 iunie.
Studiul de fezabilitate pentru acest pod urmează să fie lansat de către Ministerul Transporturilor. „Acesta nu este simplu de realizat, e vorba de bani foarte mulți și de estimarea unor costuri”, mai afirmă Vasile Iliuță.
La această conferință, președintele PSD Călărași a mai vorbit și despre proiectul privind portul turistic și dragarea brațului Borcea, care nu depinde de relația româno-bulgară, ci de Ministerul Transporturilor. Acest proiect va fi introdus de anul viitor în planul de dezvoltare, potrivit promisiunii făcute de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, în vizita lui la Călărași.
Sursa foto: Constructiv