URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

SE REIA CONSTRUCȚIA BLOCULUI DE LOCUINȚE SOCIALE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din data de 30 ianuarie a.c. a fost adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul „Bloc de locuințe sociale 15 Tr. A + B” din municipiul Călăraşi.

În urma actualizării, a rezultat un „rest de executat”, în valoare totală de 13.102.533,11 lei, din care 12.681.776,08 lei, TVA inclus, vor fi asigurați de la bugetul de stat. Diferența de 420.757,03 lei va fi suportată din bugetul local.

Pe data de 2 mai 2023, a fost încheiat contractul de execuție lucrări între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și unitatea administrativ-teritorială Călărași pentru obiectivul de investiții „Bloc de locuințe sociale 15 tronson A + B”, inclus în Programul multianual de construcții locuințe sociale derulat. În cadrul programului, proiectului i s-a alocat de la bugetul de stat suma de 10.863.395,87 lei.

Pe 28 decembrie 2023, s-a încheiat între Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ Călărași, în calitate de beneficiar, și SC Decora Rezident SRL Călărași, lider de asociere, în calitate de executant, contractul de execuție lucrări având ca obiect „Rest rămas de executat – Bloc de locuințe sociale 15 A + B, str. Dumbravei nr. 2 bis, municipiul Călărași”, cu o valoare a lucrărilor de executat de 11.124.219,90 lei, TVA inclus, și un termen de execuție de 18 luni.

Valoarea actualizată totală a investiției se ridică la suma de 17.744.160,67 lei, TVA inclus.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top