Numerele de înmatriculare verzi, în România, sunt din ce în ce mai multe. Aceste plăcuțe semnalează mașinile electrice, iar numărul acestora este din ce în ce mai mare.
Conform Direcţiei Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, anul trecut au fost emise placute cu numere de inmatriculare verzi pentru 6.116 de vehicule cu emisii zero de CO2. Aceste plăcuțe semnalează, practic, mașinile electrice din România.
Costul plăcuţelor cu număr de înmatriculare este de 20 de lei pentru plăcuţa tip A, 23 de lei pentru plăcuţa tip B (pentru partea din spate a modelelor de teren dotate cu loc de amplasare special prevăzut) şi, respectiv, 17 lei pentru plăcuţa tip C (motocicluri).