URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

SE CONSTRUIEȘTE O CAPELĂ, ÎN COMUNA VÎLCELELE. FUNDAȚIA A FOST TURNATĂ

Primăria comunei Vîlcelele, din județul Călărași, construiește o capelă lângă Biserica “Sf. Dumitru”. Deocamdată, a fost finalizată fundația. Cu sprijinul sponsorilor, edilul localității, Ionel Tatu, speră ca investiția să fie dusă la bun sfârșit. Pentru această capelă, primăria a contribuit cu suma de 50.000 de lei, de la bugetul local, dar a primit și un sprijin financiar din partea Consiliului Județean, în valoare de 30.000 de lei.

“Am început să construim o capelă, la biserica din Vîlcelele. Am terminat fundația, dar ne mai trebuie bani. Încet, încet, cu ajutorul sponsorilor și fermierilor, vom finaliza acea capelă. Lucrările la capelă au început acum două luni și suntem acum în faza de zidărie. Am dat bani și de la bugetul local și a primit bani preotul de la Consiliul Județean, nu o sumă foarte mare, dar a primit un ajutor. 30.000 de lei a primit de la Consiliul Județean Călărași și 50.000 de lei am dat noi, de la bugetul local”, a transmis primarul comunei Vîlcelele, Ionel Tatu, jurnaliștilor canalsud.ro.

Primarul Ionel Tatu spune că bisericile din satele Floroaica și Vîlcelele sunt reabilitate. El susține că s-a preocupat de acest aspect încă din primul mandat. Singurul lucru pe care primăria l-ar mai avea de făcut la biserica din satul Vîlcelele este o pictură, dar aceasta mai are de așteptat, din cauză că instituția nu dispune de fondurile necesare.

“Vreau să vă spun că bisericile din Floroaica și din Vîlcelele, la momentul acesta, sunt foarte bine reabilitate. Am încercat, în primul mandat, când am venit la primărie, să schimb acoperișurile și să fac tot ce pot pentru biserici. Am reușit, atât în primul mandat, dar și în ultimul an, să reabilitez aceste două biserici, inclusiv schimbând acoperișul și zugrăvind. Am mai avea ceva de făcut, o mică pictură, dar nu acum. Biserica arată foarte bine (n.r. biserica din Vîlcelele), cu gresie, faianță, marmură. Avem o biserică modernă, eu spun că e mănăstire. (…) Anul acesta, în niciun caz, nu vom realiza pictura, că nu avem cum, dar există firme care pictează. Costurile sunt foarte mari. O pictură te duce la un miliard. Încercăm și pe un proiect, să vedem, pentru că au mai rămas niște bani pentru biserici pe GAL”, a adăugat primarul comunei Vîlcelele, Ionel Tatu.

Continue Reading
La Top