Calendarul anului școlar în curs, publicat de Ministerul Educaţiei, prevede o lungă perioadă de liber pentru milioanele de elevi ai României în perioada de la jumătatea lunii aprilie, fiind vorba practic de liber în toată Săptămâna Mare, la care se adaugă trei zile de după Paște, până în Miercurea Luminată, inclusiv.
Vacanță de Paște de aproape două săptămâni
Astfel, în 2023, vacanţa de Paşte a elevilor începe de vineri, 7 aprilie, cu Paştele ortodox pe 16 aprilie și cel catolic pe 9 aprilie, și se întinde până pe 18 aprilie, adică o vacanță de 11 zile.
Practic, elevii vor începe vacanţa de Paşte din acest an cu un weekend, urmat de o săptămână întreagă liberă şi primele două zile după Învierea Domnului, astfel că vor merge la şcoală de miercuri, şi nu de luni.
Sursă text: infoactual.ro