URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ȘASE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA CRFPA CĂLĂRAȘI

Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Călărași organizează, în luna mai a acestui an, șase programe de formare profesională. Acestea sunt următoarele: operator introducere, prelucrare, validare date; bucătar; frizer; stilist protezist; make-up; reflexoterapeut. Directoarea instituției, Ruxandra Bîrcă, a declarat, pentru Canal SUD, că în domeniul înfrumusețării au fost depuse cele mai multe solicitări. Conform spuselor acesteia, de la începutul anului, până în prezent, peste 200 de persoane din județul Călărași au urmat cursuri de formare profesională în cadrul instituției.

“Ne-am propus ca în luna mai să deschidem șase cursuri de formare profesională. În special, în domeniul înfrumusețării au fost solicitări. Acum, noi avem deja înregistrate cererile plătitorilor și așteptăm și grupa de șomeri de la AJOFM Călărași. De regulă, cursurile noastre se desfășoară în format mixt, plătitori și șomeri, de asemenea. (…) Avem cursul de stilist protezist. Mai avem cursul de prelucrare validate date, acesta fiind un curs de inițiere, de 150 de ore. Aici au fost chiar mai multe solicitări. Noi, de regulă, cam 3-4 grupe facem, pe an, de operator IT. Mai este cursul de bucătar, acesta fiind un curs de calificare de nivel 3, care durează cam 6 luni și aici fiind, de asemenea, și plătitori, și șomeri. Cursul de machior este solicitat. Din ce în ce mai multe domnișoare vin și se înscriu. Cursul de reflexoterapeut durează 240 de ore. De asemenea, avem autorizare și pe cursul de masaj. S-a terminat o grupă, în luna februarie. Acum, de regulă, cei care fac cursul de masaj continuă și cu cel de reflexoterapie. De asemenea, mai avem cursul de frizer, care o să se deruleze în decursul lunii acesteia. Noi mai avem și programele de ucenicie pe care le desfășurăm. Conform Legii uceniciei, avem parteneriate cu angajatorii, cu agenții economici, unde ei își califică ucenicii. Practic, ei se califică la locul de muncă, la viitorul loc de muncă. Cursul a fost derulat pe parcursul unui an. Se desfășoară pe o perioadă mai lungă cele de ucenicie, iar cursanții noștri, monitorizați de noi și de lectorii respectivi fac, la locul de muncă, partea de formare profesională. Ei acolo îmbină teoria cu practica și își desfășoară și atribuțiile de serviciu în cadrul acestor programe. Am derulat programe de ucenicie pentru următoarele domenii: tâmplărie, agricultură, cultura plantelor. Deci, sunt și acestea niște facilități pe care noi le oferim beneficiarilor noștri”, a precizat Ruxandra Bîrcă.

Documentele necesare pentru înscrierea la cursuri sunt următoarele: copie CI, certificat de naștere, certificat de căsătorie, acte de studii.

La finalizarea cursului, în urma examenului de absolvire, se vor elibera certificate cu recunoaștere națională.

Pentru detalii și înscriere, cei interesați sunt așteptați la sediul CRFPA Călărași, situat pe strada Sloboziei, nr. 4 bis. De asemenea, aceștia pot obține informații la numerele de telefon 0242/319.137 și 0242/314.353 sau la adresa de e-mail crfpacl@anofm.gov.ro.

Continue Reading
La Top