În cadrul evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității” derulat la nivel național în perioada 22 – 26 mai a.c., polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității Călărași, împreună cu polițiștii Biroului de Sigurantă Școlară și de la subunitățile din teritoriu, au fost prezenți la mai multe unități de învățământ din județul Călărași, dar și în zonele stradale.
Scopul activităților desfășurate a fost informarea elevilor și cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotectie, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Astfel, în fiecare zi au fost desfăsurate activități pe mai multe segmente, respectiv siguranța copiilor, siguranța în mediul online, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea disparițiilor de minori/plecărilor voluntare, precum și prevenirea violenței domestice.
De asemenea, polițiștii, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Călărași au fost prezenți în cadrul Festivalului Flori de Mai Călărași.
Au fost punctate subiecte precum cele menționate mai sus și riscurile consumului de droguri, tutun și alcool. Totodată, au fost folosiți ochelarii care induc efectele consumului de droguri, aceştia având rolul de a simula starea de deteriorare produsă de substanțe psihotrope, putând fi astfel testate funcțiile motrice.