Astăzi, 20 Mai, s-a desfășurat la Călărași, în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Tudor Vladimirescu”, concursul pentru sănătate și prim ajutor “Sanitarii Pricepuți” – Faza județeană. Organizată de Crucea Roșie Filiala Călărași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași, competiția este rezervată elevilor de gimnaziu, de la 10 școli din județ.
Educarea copiilor în domeniul primului ajutor este necesară pentru pregătirea unei generații viitoare mai informată şi mai activă atât pentru propria protecție cât şi pentru protecția oamenilor din jurul lor. Scopul unui astfel de concurs este ca elevii, chiar de la o vârstă fragedă, să aibă capacitatea de a evita pericolele care apar în viața de zi cu zi, știind cum să acționeze într-o situație de urgență.
La începutul concursului au participat și oficialitățile locale care le-au urat succes participanților.
Sanitarii Pricepuți este singurul concurs pentru sănătate şi prim ajutor de bază care se desfăşoară în şcolile din România din anul 1962. La concurs poate participa, benevol, orice elev din învăţământul gimnazial (cl.V-VIII) ţi liceal (cl.IX-XII). Concursul pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi” este organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.