URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

SALĂ DE SPORT DEDICATĂ PERSONALULUI M.A.I. DIN JUDEȚ, INAUGURATĂ LA JANDARMERIA CĂLĂRAȘI

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași are, începând de astăzi, o sală de sport ultramodernă. Aceasta nu va fi folosită doar de jandarmii călărășeni, ci și de pompierii și polițiștii din județ. Noua sală de sport va găzdui atât competiții sportive organizate la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, dar și activități de pregătire pentru jandarmi, polițiști și pompieri.

De foarte mulți ani, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Călărași apelam la bunăvoința Clubului Sportiv Dunărea Călărași pentru a folosi baza lor, la bunăvoința domnului primar să ne permită să mergem în Sala Polivalentă, la un liceu care are sală de sport. După doi ani, reușim să avem o sală a noastră, a jandarmeriei, pe care o vor folosi și celelalte structuri, pentru procesul nostru de pregătire și nu numai, pentru competiții care se desfășoară la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Ionel Marcu, inspectorul șef al IJJ Călărași.

Construcția sălii de sport a început în anul 2023, iar termenul de realizare a fost de 12 luni. Sala de sport dispune, printre altele, de o tribună cu 180 de locuri și poate găzdui meciuri de baschet, tenis, volei și chiar minifotbal. De asemenea, sala este prevăzută și cu vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice. Întreaga investiție se ridică la peste nouă milioane de lei, iar proiectul a fost realizat prin Compania Națională de Investiții.

Da, și noi, pompierii călărășeni, suntem beneficiari ai acestei săli de sport. După cum am discutat de la începutul proiectului cu domnul comandant, și noi vom avea parte de sala de sport în pregătirea noastră profesională, probabil, așa cum a zis și dumnealui, în competițiile județene la nivelul Ministerul Afacerilor Interne. Cu siguranță ne e folositoare această sală. Sperăm și noi ca pe viitor, nu neapărat în Călărași, din moment ce este o sală în Călărași, poate în municipiul Oltenița sau în celelalte orașe unde fiecare dintre noi avem subunități de intervenție , să putem să accesăm fonduri și să avem un proiect asemănător cu săli de sport”, a precizat Adrian Păduraru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași.

Invitatul de onoare al inaugurării a fost Alin Mastan, inspectorul general al Jandarmeriei Române. Alături de celelalte oficialități, acesta a inaugurat noua sală de sport și s-a arătat plăcut surprins de investiția de la Călărași. În mesajul său, Alin Mastan a accentuat faptul că pregătirea fizică a personalului din MAI joacă un rol esențial în activitatea de zi cu zi.

Și pregătirea militarilor, pregătirea jandarmilor, a polițiștilor este foarte importantă, pentru că, așa cum viața ne-a învățat, în viața de zi cu zi acționăm așa cum suntem pregătiți. Acționăm așa cum suntem educați și ne comportăm așa cum viața, școala sau cariera ne-a dezvoltat. Drept urmare, un pilon important al siguranței asupra cetățenilor este modalitatea prin care noi, împreună, acționăm în sprijinul lor. Și această modalitate nu vine de la sine, vine dintr-un efort integrat pe care îl ducem pentru pregătire pe băncile școlii, dar și pregătirii continue pe care o desfășurăm în unități, așa cum este aceasta. Și pe lângă competențele profesionale, cu siguranță și pregătirea fizică este una la fel de importantă în tot ceea ce înseamnă ansamblul unui militar, ansamblul unor structuri de forțe de ordine și a capacităților de intervenție și de răspuns la nevoile cetățenilor”, a declarat și Alin Mastan, inspectorul general al Jandarmeriei Române.

După discursul său, inspectorul general al Jandarmeriei Române a intrat în noua sală de sport, acolo unde a efectuat prima aruncare la coșul de baschet nou-nouț. Sala de sport inaugurată astăzi este doar primul proiect derulat prin Compania Națională de Investiții la Jandarmeria Călărași. Ionel Marcu, inspectorul șef IJJ Călărași, a precizat că în luna mai ar urma să fie emis ordinul de începere pentru un alt proiect. Este vorba despre reabilitarea sediului Jandarmeriei Călărași și a pavilionului alăturat, investiție în valoare de aproximativ șase milioane de euro.

Continue Reading
La Top