Începând din data de 25 februarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei Călărași a desfășurat mai multe activități dedicate sărbătoririi a 91 de ani de la înființarea protecției Civile în România. Cu această ocazie la sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei Călărași, a avut loc o conferință de presă în care au fost prezentate acțiunile care s-au desfășurat în această săptămână.
Scopul activităților a fost acela de a dezvolta comportamentul preventiv al cetățenilorîn diferite situații de urgență.
Așadar printre activitațile desfășurate enumerăm câteva:
- 4 activități Expozitii de tehnic de interventie – pe toată perioada manifestării s-au distribuit materiale de informare preventive pentru diferite tipuri de risc;
- Zi educativ-preventivă în lăcașurile de cult, prilej cu care cadrele ISU Călărași au desfășurat acțiuni de informare preventivă cu privire la regulile ce trebuie respectate în lăcașurile de cult;
- 16 activități – Exerciții de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, ocazie cu care a fost prezentat modul corect de acțiune înainte, pe timpul și după producerea unui seism, sau a unui incendiu, dar și tehnici de acordarea a primului ajutor. La aceste exerciții au participat elevi, cadre didactice și personal auxiliar, coordonați de colegii noștri din cadrul Inspecției de Prevenire și ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;
- 4 activități – Constituirea unor puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu un aflux ridicat de persoane, scopul acestora fiind creșterea gradului de conștientizare în rândul populației și familiarizarea acestora cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență;
- 53 activități – De asemenea, în această perioadă, membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de urgență de la localitățile din județ au fost angrenați în distribuirea materialelor suport, cu precădere în zonele unde sunt familli / comunități vulnerabile, dar și în desfășurarea unor exerciții demonstrative de stingere a incendiilor;
- Acțiuni zilnice – „Ziua Portilor Deschise” a atras peste 600 de vizitatori, deopotrivă copii, dar și adulți.