România și problema care nu o vedem: erodarea clasei de mijloc
Nu este vorba despre o criză severă de valută sau despre o explozie a inflației, dar efectele ei pot fi mult mai profunde decât par la prima vedere. Economia poate crește, produsul intern brut și salariile pot înregistra valori semnificative față de acum două decenii, în timp ce clasa mijlocie devine tot mai vulnerabilă. Adevărata problemă nu ține de prețuri în sine, ci de veniturile care le susțin. În România, paradoxul este că rata de creștere a prețurilor la bunuri și activi se sincronizează mai rapid cu integrarea în spațiul european decât cu evoluția veniturilor care ar sprijini aceste dizeme. Procesul, influențat în mare parte de apartenența la Uniunea Europeană, devine aproape inevitabil: România nu mai funcționează ca o economie izolată. Bunuri, capital și investiții circulă într-o piață comună, iar diferențele de preț față de Europa de Vest tind să se estompeze treptat. Un automobil, un telefon, un computer sau multe dintre bunurile de consum nu pot rămâne pe termen lung semnificativ mai ieftine decât în Germania sau Franța. Aceeași mișcare se observă și la active, iar locuințele și terenurile sunt modelate de costuri de construcție, de nivelul capitalului, de cerere și ofertă și de integrarea economie românești în cea europeană.
Problema nu este în creșterea efectivă a prețurilor, ci în ceea ce se întâmplă cu veniturile care trebuie să le susțină. Subiectul central în România nu se reduce la competitivitate în sens strict, ci la măsura în care economia generează valoare pentru fiecare oră de muncă. Câtă valoare produce un angajat? Cât capital, tehnologie și know-how are la dispoziție o firmă românească? Câte companii autohtone reușesc să avanseze în lanțul valoric și să ofere produse și servicii cu valoare adăugată ridicată? De aceste răspunsuri depinde sustenabilitatea veniturilor pe termen lung. Veniturile pot fi influențate pe termen scurt prin măsuri administrative sau prin presiuni pe piața muncii, însă pe termen lung creșterea reală trebuie să fie alimentată de productivitate.
În discuții despre competitivitate, se vorbește frecvent despre costul forței de muncă, exporturi sau ierarhizări în clasamente, dar cheia este de fapt măsura în care economia românească creează valoare per oră lucrată. Veniturile stabile, capabile să susțină economii familiale solide, permit economisirea, achiziționarea unei locuințe, gestionarea cheltuielilor neprevăzute și investițiile în educația copiilor, adică în formarea unei generații mai bine pregătite. Această capacitate de acumulare reprezintă fundamentul siguranței financiare și poate transforma consumatorii de azi în investitori sau antreprenori ai zilei de mâine. Părinții care pot investi în educație contribuie la formarea viitorilor profesioniști, ingineri, manageri, cercetători sau antreprenori. Clasa mijlocie nu este doar rezultatul dezvoltării economice, ci și unul dintre motoarele acesteia; de aceea subțierea sa poate avea consecințe mai serioase decât s-ar crede la prima vedere. Intervențiile în nivelul dobânzilor pot atinge această categorie, deoarece gospodăriile cu venituri foarte mici pot avea acces limitat la credite, în timp ce cele foarte bogate pot accesa finanțări facile, însă efectele pe termen lung țintesc stabilitatea veniturilor și capacitatea de a menține o traiectorie de creștere sustenabilă. În această lumină, cheia o reprezintă creșterea productivității, nu doar menținerea competitivității la nivel declarativ, pentru că aceasta din urmă devine posibilă doar dacă valoarea generată per unitate de muncă crește în mod real. În centrul evoluțiilor se află capacitatea economiei de a susține o clasă mijlocie robustă, capabilă să-și asigure un trai decent, să economisească pentru viitor și să contribuie la inovare, astfel încât România să își păstreze și să-și consolideze locul în cadrul pieței europene și pe plan național.
