Săptămâna în care activitatea gripală este peste pragul epidemic. Este posibil ca în acest sezon, vârful infecțiilor respiratorii să fie atins în perioada 15 ianuarie – 10 februarie 2023.
Se estimează o continuare a evoluției ascendente. Tendința din ultimii 10 ani este de atingere a unui vârf al
infecțiilor din ce în ce mai devreme în timpul sezonului rece.
În ultimele 3 săptămâni se înregistrează valori ce depășesc cu peste 20% media multianuală a ultimelor 5 sezoane pre-pandemice.
Măsuri recomandate
LA NIVELUL POPULAȚIEI GENERALE
- Evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție.
- Menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului.
- Respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință.
- Consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare.
- Consultarea centrelor de evaluare sau a centrelor de permanență organizate la nivel județean.
- Continuarea vaccinării antigripale, în special pentru persoanele aflate la risc: persoane cu vârsta peste 65 ani, gravide, bolnavii cronici.
LA NIVELUL UNITĂȚILOR ȘCOLARE ȘI PREȘCOLARE
- Realizarea triajului zilnic.
- Utilizarea măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către copii.
- Informarea părinților și aparținătorilor legali privind semnele și simptomele de infecții respiratorii.
- Asigurarea materialelor necesare dezinfecției periodice a mâinilor și a suprafețelor.
- Aerisirea periodică a încăperilor.
- Respectarea etichetei tusei și strănutului, 6 utilizarea de batiste de unică folosință.
LA NIVELUL ANGAJATORILOR
- Evitarea aglomerărilor în spațiile de lucru, acolo unde este posibil
- Utilizarea măștii de protecție, dacă aglomerația nu poate fi evitată
- Încurajarea vaccinării antigripale a personalului
- Realizarea unui triaj epidemiologic zilnic și recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor depistați cu simptomatologie respiratorie
LA NIVELUL UNITĂȚILOR SANITARE
- Realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru personal, cu recomandarea de izolare voluntară la domiciliu a celor cu simptome respiratorii.
- Purtarea echipamentului de protecție (măști, mănuși, halate) de către personalul medical și alte persoane care intră în contact cu pacienții.
- Adaptarea programului de vizită al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP.
- Asigurarea stocurilor de antivirale, în special de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute.
- Instituirea terapiei antivirale specifice imediat după internare la pacienții care prezintă simptome specific cu gripei.
- Continuarea vaccinării antigripale a personalului medico-sanitar și auxiliar.
- Refacerea, după caz, a stocurilor de echipamente de protecție, antiseptice și dezinfectante.
- Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, al contacților și al focarelor de îmbolnăvire.