Direcția Regională de Statistică din Călărași informează, printr-un comunicat de presă, că indicele preţurilor de consum în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie 2023 este de 101,01%. De asemenea, rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este de 2,3%.
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 este de 14,5%, iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) este de 15,3%.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC)-indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie 2023 este de 100,85%.
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 12,1%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022), determinată pe baza IAPC, este de 13,2%.
Puteți consulta aici indicele prețurilor de consum în luna martie 2023 la principalele mărfuri și servicii.