Radu Jude și Adrian Cioflâncă câștigă Premiul Manoel de Oliveira la Curtas Vila do Conde pentru Plan contraplan (Shot Reverse Shot) – Cel mai bun documentar
Între anii 1985 și 1987, un jurnalist american numit Edward Serotta a efectuat periplul prin România vremii comuniste, surprinzând prin imagini realități dure ale vieții cotidiene. Chiar dacă nu avea consimțământul autorităților, reprezentanți ai autorității de securitate au efectuat la rândul lor o supraveghere fotografică a pașilor săi, captând în aparatele lor exact ceea ce urmărea să surprindă fotograful în quasitimp. La aproximativ patru decenii distanță, regizorul Radu Jude împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă își propun să confrunte aceste două serii de materiale vizuale – cea realizată de fotograful străin și cea consemnată de instituția care i-a monitorizat activitatea – într-un documentar ce tratează tema memoriei, paranoia și absurditățile ce au învăluit istoria recentă a acelei provincii. Lungimea peliculei este de aproximativ douăzeci și două de minute, iar dialogul se desfășoară în limbile română și engleză, reunind tirajele de arhivă ale semnatarului, vocea lui Serotta și comentariul cercetătoarei Diana Mărgărit, responsabilă cu cadrul istoric al proiectului. Montajul este realizat de către Cătălin Cristuțiu, sunetul poartă semnătura lui Sebastian Zsemlye, iar producția îi aparține lui Alex Teodorescu.
Lucrarea a fost prezentată în cadrul premierei mondiale în secțiunea Shorts a festivalului de film de la Berlin, în cadrul celei de-a șaptezeci și șasea ediții a festivalului, desfășurată în februarie 2026, apoi a mai fost expusă în competiția festivalului Cinéma du Réel din capitala Franței. Această creație marchează a treia colaborare dintre regizorul Radu Jude și istoricul Adrian Cioflâncă, după lungmetrajul-documentar despre călătoriile feroviare din 2020 și scurtmetrajul din 2022 dedicat amintirilor de pe frontul estic. Proiectul a fost produs de casa de producție Saga Film.
Dincolo de sfera artistică, această lucrare își asumă rolul de analiză a modului în care memoria colectivă este formată prin comparații și reverberații între imaginea surprinsă de un autor străin în vremea regimului și aceleași evenimente filtrate prin ochii autorităților de securitate. Regizorii au în vedere să conserve sensul factual general, dar să-l prezinte într-o formă nouă, cu un limbaj propriu, evitând repetarea exactă a formulărilor din materialele inițiale. Stabilind un cadru judicios și echilibrat, filmul optează pentru o narațiune neutră, lipsită de afirmații definitive despre vinovăție, orientându-se spre interpretări și consecințe mai largi ale paranoiei colective și ale absurdului istoric. În acest sens, lucrarea se adresează publicului care caută în cinema o oglindă a memoriei comune și a influențelor politice asupra percepției vieții cotidiene, într-un ton clar, informativ și cu valențe jurnalistice, fără a recurge la elemente de ficțiune scenariată în dauna veridicității raportate la realitatea din acea perioadă. Filmul își propune să ofere o imagine completă a contextului istorico-social, asigurând o fluiditate narativă și o claritate a ideilor, menținând în același timp o distanță critică față de sursele din care provin imaginile și relatarea, pentru a evita orice interpretare denaturată sau deturnată a informației. Subiectul principal rămâne cercetarea și înțelegerea modului în care memoria istorică este construită, în timp ce se adresează publicului interesat de istorie, cinema documentar și studii despre perioada comunistă din România, printr-un discurs public persuasiv, informat și riguros din punct de vedere academic.
