URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

PSD VREA SUPRAIMPOZITAREA CU 40% A SALARIILOR MARI ȘI ÎN DOUĂ TREPTE A PENSIILOR SPECIALE

Reprezentanții Partidului Social Democrat anunță că noile propuneri ale partidului cu privire la cotele de impozitare au la bază principiile de echitate şi solidaritate social care să diferențieze contribuabilii în funcţie de veniturile acestora.

Prin urmare, potrivit oficialilor PSD, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari şi impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

În acest sens, PSD va supune spre dezbatere în coaliţie de guvernare următoarele propuneri:

1) Supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul Preşedintelui României;

2) Supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depăşeşte pragul 9.000 de lei (cinci pensii medii nete) şi de 90% pentru ceea ce depăşeşte 18.000 lei (10 pensii medii nete);

3) Aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%;

4) O contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Măsura va avea caracter temporar, aplicându-se pe o perioadă limitată de doi ani.

Totodată, PSD se opune scăderii pragului pentru încadrarea IMM-urilor de la un milion de euro la 67.000 de euro venituri, cum a propus fosta guvernare atunci când a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

Cel puţin în prima fază, acest prag nu poate fi mai mic de 500.000 de euro, astfel încât cea mai mare parte a acestor companii să continue să beneficieze de un regim fiscal favorabil (impozit de 1% din cifra de afaceri), care să le permită dezvoltarea economică.

În prezent, aproximativ 100.000 de IMM-uri au o cifră anuală de afaceri cuprinsă între 67.000 de euro şi 500.000 de euro.

Sursa: Forbes.ro

Continue Reading
La Top