URMĂREȘTE-NE

SĂNĂTATE

PROTESTUL ANGAJAȚILOR DIN SĂNĂTATE A ÎNCEPUT ASTĂZI. PESTE 60% DINTRE SINDICALIȘTII SANITAS DIN CĂLĂRAȘI VOR GREVĂ GENERALĂ

Sindicaliștii din cadrul Federației Sanitas s-au întâlnit ieri cu prim-ministrul României și ministrul Sănătății pentru a le prezenta nemulțumirile pe care le au în ceea ce privește sistemul de sănătate. Principalele nemulțumiri, spun sindicaliștii, sunt deficitul de personal, dar și nivelul scăzut de salarizare. În urma discuției de ieri, sindicaliștii anunță că s-a luat hotărârea începerii unor negocieri pentru soluționarea acestor probleme. 

S-a stabilit demararea unor negocieri cu oameni de specialitate, cu reprezentanți din Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, care împreună cu reprezentanții noștri, ai Federației Sanitas, vor încerca să găsească soluții și noi sperăm că soluțiile să vină cât mai repede cu putință, penru că existența acestor comisii nu ne oprește pe noi să respectăm programul pe care l-am stabilit”, a declarat Valentin Robescu, președintele Sanitas Călărași.

Programul despre care președintele Sanitas Călărași vorbește este cel al protestelor care au început chiar astăzi.

Astăzi, colegii noștri din București vor picheta Ministerul de Finanțe, pe 25 luna aceasta o parte din județele țării vor picheta Ministerul Muncii, iar în data de 1 februarie vom depune la Ministerul Sănătății notificarea privind demararea conflictului colectiv de muncă. Vom picheta acest minister și vom participa și noi cu un număr de membri”, a mai precizat Valentin Robescu.

GREVA GENERALĂ, LUATĂ ÎN CALCUL DE SINDICALIȘTI

Sindicaliștii anunță că au în plan chiar demararea unei greve generale și au strâns deja semnături în acest sens. În județul Călărași au semant peste 68% dintre membri Sanitas, însă acestora li s-au alăturat și membri Federației Solidaritatea Sanitară, dar și angajați din sănătate care nu sunt membri în sindicat.

În momentul de față, avem un procent de 68,5% dintre membri de sindicat Sanitas (n.r. în Călărași) care au semnat pentru această acțiune. Spre jumătatea lunii februarie (n.r. preconizează că va începe greva generală), pentru că legea ne obligă să parcurgem câțiva pași. Nu vă pot preciza în acest moment, pentru că trebuie să stabilim împreună cu colegii noștri de la Federația Solidaritatea Sanitară data când va avea loc un mare miting în București cu toți salariații din sănătate și asistență socială”, a spus președintele Sanitas Călărași.

Una dintre revendicările pe care sindicaliștii le-au prezentat la întâlnirea cu premierul României și ministrul Sănătății este creșterea salarială cu 20% pentru tot personalul din sănătate. Aceștia spun că nu renunță la acest procent și nu sunt dispuși la niciun compromis.

Procentul de 20% este minimul pe care noi îl acceptăm. Nu avem niciun fel de intenție de a renunța la acest procent. Pe lângă acest procent, solicităm ca legea salarizării, care trebuia să intre în funcție de la 1 ianuarie, să fie viabilă, să treacă prin procedurile Parlamentare în cursul acestui an, cât mai repede cu putință”, a declarat Valentin Robescu.

UN NOU ORDIN DE MINISTRU, O NOUĂ PROBLEMĂ

O altă problemă semnalată de sindicaliști este cea a angajărilor care urmează să aibă loc în sistemul sanitar, în urma deblocării a peste 7.500 de posturi. Ministrul Sănătății a anunțat că posturile vacante de medici vor putea fi ocupate în maxim 35 de zile și nu în 90, așa cum s-a anunțat inițial. Sindicaliștii spun însă că este o problemă, deoarece această modificare privește doar medicii, ci nu întreg personalul, pentru care termenul a rămas de 90 de zile.

Ne ducem în următoare situație: angajăm un medic în termen de 30 de zile, dar cum va lucra dumnealui, având în vedere că cealaltă perioadă se poate duce până la 90 de zile și chiar mai mult. Și aici mă refer cum vom putea să angajăm asistenți medicali. Mă îndoiesc că domnul doctor pe care noi îl așteptăm cu drag va putea să lucreze de unul singur. Încercăm să vedem cum putem să extindem acest ordin al Ministerului Sănătății pentru toate categoriile socio-profesionale care ar urma să angajeze, astfel încât activitatea în unitățile sanitare și de asistență socială să se desfășoare în mod corect”, a mai menționat Valentin Robescu, președintele Sanitas Călărași.

În spitalele din județul Călărași au fost deblocate 29 de posturi de medici.

Continue Reading
La Top