Comisarii Oficiului pentru Protecția Consumatorilor din Călărași au descoperit probleme în urma unor verificări care au dus la aplicarea mai multor măsuri pentru două unități de alimentație publică din categoria simigeriilor.
Controalele s-au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 18 ianuarie a.c., și au vizat, printre altele, două sesizari care făceau referire la abateri privind gramajul anumitor produse comercializate de una dintre francize. În urma verificărilor efectuate, cele relatate în sesizare s-au confirmat, iar inspectorii au dispus chiar închiderea unui punct de lucru al uneia dintre francizele de renume, recent deschisă în zona Orizont din municipiul Călărași. Comisarii au descoperit marfă expirată și etichete eronate.
Managerul uneia dintre simigerii considera faptul că măsurile dispuse sunt exagerate, chiar abuzive.
“A fost e eroare de la București. O etichetă cu diferență de 20/30 g, doar la două etichete și pentru un gramaj ne-a dat câte 40.000 lei amendă pentru fiecare produs în parte. Au fost găsite două produse cu două etichete. Au găsit niște marfă expirată, scoasă pentru distrugere. A dat amendă și pentru marfa expirată câte 10.000 lei. Marfa expirată nu era în magazin, era sigilată și pregătită pentru cei care vin de la distrugere să o ia, dar nu au stat la discuții. În plus, ne-a dat și măsură de închidere.” a fost reacția managerului simigieri din Călărași, unde s-a dispus închiderea temporară.
- Cătălin Cojocaru, reporter Canal SUD: Este primul control pe care l-ați avut?
- Manager simigerie: Da! Primul control de la ei.
- Cătălin Cojocaru, reporter Canal SUD: A fost făcut în urma unei sesizări, sau pur si simplu o acțiune de verificare?
- Manager simigerie: Da, de la o reclamație, așa am înțeles.
Am încercat să luam legătura și cu cea de-a două simigerie controlată, însă aceștia nu a dorit să comenteze subiectul.
Detalii în jurnalul Canal SUD din această seară!