Directorul SC ECOAQUA SA Călărași, Eduard Grama, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că la nivelul municipiului, se va implementa, în perioada imediat următoare, un proiect pilot pentru eliminarea coeficientului de repartiție care îi arde la buzunar pe cetățeni. Potrivit directorului Sucursalei Călărași, Ionuț Savu, proiectul constă în montarea contoarelor cu telecitire, în trei scări din oraș, deocamdată.
” (…) Ar trebui să fim mult mai transparenți pentru oameni, pentu că așa cum știm din 2018 ne confruntăm și la acest moment cu consumurile de apă facturate într-un mod greșit. Acel coeficient de repartiție care ne apasă pe toți pe facturile de acasă și cred că în perioada următoare vom găsi soluții pentru a remdia aceste probleme. Am discutat și avem ca prioritate proiectul pe fonduri europene, pe POIM, care se află în linie dreaptă și toți cei care fac parte din echipa și-au făcut datoria. Am mers și am discutat cu reprezentanții fondurilor europene. Am îndeplinit condițiile și proiectul este unul matur. Urmeaza ca în perioada următoare, un termen dat este 20 mai, ca toate lucrarile de execuție să fie ridicate și să intrăm în linie dreaptă. Pe scurt, POIM va fi în perioada următoare investiția cea mai mare care a fost si este la nivelul județului Călărași, împreună cu colegii mei, am discutat și am plecat în județ pentru a preîntîmpina problemele sau pentru a găsi soluții la probleleme pe care le au reprezentanții noștri în județ. Am discutat săptămâna trecută cu Iulian Iacomi, primarul din Lehliu, am fost la Oltenița, la domnul Milescu, cu care am discutat despre nevoile de care locuitorii orașului Oltenița. Sunt aceleași probleme pe coeficientul de repartiție la blocuri. La nivelul municipiului Călarași, am demarat un proiect pilot pentru a elimina acest coeficient de repartiție”, a afirmat Grama.
Directorul Sucursalei Călărași, Ionuț Savu, a precizat că proiectul pilot privind montarea apometrelor cu telecitire se estimează a demara după Paști.
“Proiectul constă în montarea de contoare cu telecitire în apartament. Am ales 3 blocuri: D 10, E 16 și N 29, în total fiind 157 de apartamente. Se vor monta 319 contoare cu telecitire. Acestea se vor monta pe cheltuiala ECOAQUA. Comanda de contor este deja efectuată. Contoarele le vom aduce săptămâna aceasta. Cel mai târziu, după Paște va începe montarea lor”, a declarat Ionuț Savu.
Valoarea unui contor este de 182 de lei, cu TVA.
Prezent în cadrul conferinței de presă a fost și inginerul Stoian Valentin, care a precizat că echipele Ecoaqua vor încerca să intervină cât mai punctual asupra avariilor.
“Au existat discuții cu colegii de la dispecerat și vom încerca să avem o politică cât mai aplicată către consumatori. În general, dispeceratul preia avariile de la consumatorii noștri și, în funcție de gravitatea avariilor, împreună cu colegi de la rețele de canalizare, branșamente, subsoluri, încercăm să le prioritizăm cumva și să intervenim cât mai punctual”, a subliniat inginerul.