URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

PROGNOZA METEO PENTRU LUNA MAI

Meteorologii anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13–20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval.

În perioada 6-13 mai a.c., valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna următoare (13-20 mai), temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-vestice şi în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acestă perioadă.

În perioada 20-27 mai, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 27 mai – 3 iunie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Continue Reading
La Top