Profesorii mai săraci sub noua Lege a Salarizării, mai săraci decât în timpul marii greve din Educație
Sindicatele din învățământ au exercitat presiune asupra Executivului în anul 2023, lucru ce a determinat autoritățile să accepte o serie întreagă de revendicări ale angajaților din sistemul educațional, în pragul finalului de an școlar și al examenelor naționale. Ulterior, atât Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cât și Banca Mondială au analizat situația și au recomandat guvernului să regândească nivelul veniturilor din învățământ, subliniind că majorările aplicațient în acea perioadă au fost mai mari decât estimarea în contextul strategic al resursei umane din sistemul educațional românesc. Observațiile lor s-au concentrat pe măsuri ce au vizat salariile cadrelor didactice și personalului auxiliar, indicând că reformele promovate ulterior ar fi putut să creeze dezechilibre între nevoile profesionale și cadrul bugetar disponibil, iar modul în care deciziile au fost gestionate a generat preocupări în rândul sindicatelor, în special privind maniera de negociere și impactul asupra echipei didactice.
La un moment dat, noile variante legislative privind salarizarea au fost prezentate publicului și au intrat în atenția actorilor din domeniu, stârnind controverse legate de raportarea veniturilor în funcție de grupele de încadrări și de cadrul de referință. În acest context, federațiile reprezentative la nivelul învățământului preuniversitar și superior au adunat reacțiile, formulându-și poziția de opoziție față de proiect, în număr care totalizează peste 300.000 de angajați din domeniu. Organizațiile sindicale semnificative au justificat de ce consideră că pachetul propus nu asigură profesorilor și personalului auxiliar locul cuvenit în ierarhia salarială a administrației publice, precum și nevoia de a conserva echilibrul financiar necesar pentru funcționarea eficientă a unităților de învățământ.
În cadrul unor întâlniri cu reprezentanții Puterii, au fost discutate două materiale de lucru referitoare la proiectul legii salarizării. Primul dintre ele contura o serie de modificări față de variantele anterioare, printre care se regăsesc: parafarea unui spor pentru diriginte în intervalul 10–20% din baza de referință, în funcție de mărimea claselor, și introducerea unei modalități diferite de calcul a plății pe oră, prin raportarea salariului de bază la un număr de 120 de ore. Pentru învățământul superior, s-au propus ajustări ale coeficienților din grilele existente, în zona personalului didactic de predare, iar pentru tutorat s-a prevăzut acordarea unui spor de 10% din baza de referință. Cele trei federații au transmis aceste detalii ca parte a consultărilor, evidențiind că există diferențe între variantele discutate anterior și cele actuale, precum și provocări legate de modul în care noile reguli ar afecta recompensarea profesională a cadrelor didactice. Un al doilea material a propus o nouă schemă de salarizare, cu coeficiente ajustate, inclusiv pentru debutanți.
Deocamdată, discuțiile continuă, iar sindicatele mențin poziția că propunerile în discuție nu răspund în totalitate cerințelor identificate în trecut de către reprezentanții angajaților din învățământ. Contextul rămâne în centrul atenției cu privire la modul în care salarizarea influențează atractivitatea și stabilitatea personalului didactic, precum și capacitatea sistemului de a atrage, menține și recompensa în mod echitabil profesorii, educatorii și personalul auxiliar, în raport cu provocările din teritoriu și cu obiectivele de dezvoltare ale învățământului românesc. În prezent, temele discutate includ atât structurarea grilei de salarizare, cât și condițiile pentru realizarea unor activități complementare, precum tutoratul, care pot aduce beneficii materiale, dar necesită o claritate mai mare în ceea ce privește impactul financiar pe termen lung. Între timp, opinia publică și cadrele didactice urmăresc cu interes evoluția proiectului de lege, în condițiile în care reformele salariale ar trebui să asigure un cadru de muncă sustenabil, echitabil și adaptat la realitățile pieței muncii din România, dar și la nevoile educației în contextul nordic al performanțelor academice. În ansamblu, povestea rămâne deschisă, cu așteptări legate de un proces de negociere care să ofere garanții solide pentru stabilitatea profesională a personalului din învățământ, concomitent cu responsabilitatea fiscală a autorităților.
