URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, PREMIATĂ PENTRU EXCELENȚA ÎN DIGITALIZARE

Primăria Municipiului Călăraşi a obţinut premiul pentru Excelenţă în digitalizare/smart city, cu ocazia Galei AMR 2021, ediţia a IV-a, organizată de Asociaţia Municipiilor din România, în format online, sub înaltul patronaj al preşedintelui României. Evenimentul recompensează performanţa administraţiilor municipale în diverse domenii.

“Transformarea digitală reprezintă integrarea tehnologiei digitale în toate departamentele unei instituții publice, conducând la modificări fundamentale ale modului de funcționare și a valorii pe care o oferă. Pur și simplu, este vorba despre schimbarea modului în care Primăria Municipiului Călărași interacționează cu contribuabilii/cetățenii și despre modul în care le oferă acestora o experiență convenientă, consecventă și relevantă oricând și oriunde au nevoie. Mulţumesc, pe această cale, tuturor colegilor din cadrul primăriei care s-au implicat în realizarea acestui proiect”, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, pe o rețea de socializare.

Digitalizarea Primăriei Călărași, prin implementarea unui sistem informatic integrat care a eficientizat serviciile oferite cetățenilor, s-a realizat în cadrul proiectului „Sistem integrat pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației la nivelul Municipiului Călărași”, Cod SIPOCA 656 / Cod MySMIS2014 129152’’.

Primăria Municipiului Călărași are, în acest moment, un sistem aproape complet integrat și o multitudine de soluții care servesc activitățile curente zilnice din instituție, dar mai ales relația cu cetățenii.

Adresa web a Bunei Practici: https://www.primariacalarasi.ro/index.php/avansis-online.

Potrivit unui comunicat de presă al acestei instituții, cel mai important beneficiu este îmbunătăţirea radicală a percepţiei cetăţeanului privind
calitatea serviciilor livrate de Primăria Municipiului Călărași.

“Prin aplicația Avansis ONLINE/Avansis MOBILE, instituția dovedeşte o înțelegere a nevoilor contribuabilului, scutindu-l de drumuri incomode la ghişeu. Cetățenii își vor putea plăti obligațiile, solicita și consulta documente sau vor face programări online. De asemenea, Primăria Municipiului Călărași va putea trimite cetățenilor mesaje de interes public la nivel local, direct pe telefon. Platforma poate prelua în mod prompt solicitări prin internet, 24/24 h, 7/7 zile pe săptămână”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Municipiului Călărași.

„Gala AMR” pune în evidență excelența în diverse domenii pentru administrația publică locală și contribuie la stimularea performanței și la schimbul de bune practici într-o serie de domenii de importanță deosebită pentru administrația publică locală: educație; sănătate și asistență socială; transport public și mobilitate; protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor; regenerarea urbană a spațiilor publice; promovarea culturală, turistică și sportivă; eficiență energetică; digitalizare/smart city; guvernarea locală participativă; promovarea și susținerea antreprenoriatului.

Continue Reading
La Top