Prima mea zi la un Mondial
Am părăsit România și am plecat spre Detroit cu emoția unui copil care își vede visul prinde contur. Biletul pentru partida la care speram să asist era cumpărat cu luni în urmă, iar meciul urma să se dispute la Toronto, în Canada. Împreună cu fratele meu am ales cea mai simplă variantă: plecarea în dimineața zilei meciului cu mașina din Detroit și întoarcerea în aceași seară. Costul excursiei nu a fost lipsit de dificultăți: biletele au însemnat câte 2.200 de dolari de persoană, iar pentru un loc de parcare în apropierea stadionului am plătit încă 200 de dolari. Cu toate acestea, entuziasmul pentru primul Mondial nu te face să te gândești la fiecare dolar în parte.
Deșteptarea a sunat la ora șapte, rezervorul plin, o gustare pregătită din timp și o nerăbdare crescândă. Calculasem că vom parcurge aproximativ patru ore până la destinație, în condiția să evităm aglomerația la frontiera dintre Statele Unite și Canada. Acolo am avut surpriza plăcută a organizării eficiente: din cele șase benzi de ieșire către Canada, patru erau dedicate celor care mergeau la meci. Ofițerul de frontieră și vameșul au formulat câteva întrebări scurte, au verificat documentele și, în mai puțin de trei minute, am ajuns din nou în drum spre nord.
Pe măsură ce ne apropiam de metropola canadiană, acțiunea a devenit tot mai vibranta. Coloane de mașini, steaguri aflate în interiorul vehiculelor, suporteri îmbrăcați în culorile echipelor – toate creau o atmosferă de sărbătoare înainte de pornirea spre stadion. Încă de la intrarea în oraș până în apropierea arenei, polițiști și voluntari au dirijat traficul și au orientat spectatorii, funcționând ca un mecanism bine pus la punct.
Am ajuns în siguranță la parcarea situată la câteva minute de stadion și, dorind să fim aproape de cei mai entuziaști fani, am urcat destul de multe etaje pe scările care duc către tribună. Privirea către iarbă, tribunele pline și atmosfera generală mi-au tăiat răsuflarea. Patruzeci și cinci de mii de oameni își ocupau locurile, stadionul fiind aproape de capacitatea maximă. Îmbrăcați în alb și roșu, suporterii intoneau cântece, purtau stegulețe și crea, în praf de energie, un ambient greu de descris prin cuvinte. În teren se aflau reprezentantele Germaniei și Coastei de Fildeș, dar în tribună părea că se mută o finală mondială.
Am aflat ulterior că biletele pentru acest meci au avut prețuri între 1.300 și 4.500 de dolari, iar totuși nu mai exista loc liber în tribună. La standurile de alimentație, prețurile reflectau amploarea evenimentului: berea se vindea la aproximativ 16 dolari, floricelele la circa 12 dolari, iar un covrig la aproximativ 10 dolari. Mondialul reprezintă, fără îndoială, o afacere uriașă.
Ceea ce mi-a rămas în memorie a fost, însă, atmosfera: zeci de mii de oameni din țări diferite, cu echipe diferite, dar fără agresiuni sau incidente. În America de Nord există exercițiul ultras, o formă de apreciere intensă, cu fanfară și spectacole stradale impresionante, în stiluri asemănătoare celor ale olandezilor, scoțienilor sau norwegianilor. Această pasiune – însoțită de bucurie pură – este exact ceea ce ar trebui să caracterizeze un meci de fotbal. A urmat apoi o victorie onorabilă, dar jocul în sine rămâne doar o parte dintr-un tablou mai amplu, acela al unei călătorii dedicate pasiunii pentru sport și bucuriei de a împărtăși momente împreună.
