URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

PREȘCOLARII DIN CĂLĂRAȘI INSPIRAȚI DE DUNĂRE: CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE TRANZIENTĂ INTEGRATĂ

În data de 20 iunie 2024, pe plaja Podul 4 din Călărași, s-a desfășurat Concursul Național de Creație Tranzientă Integrată din cadrul proiectului educațional național “Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare”.

 

Așadar preșcolari din județul Călărași au participat la creația arhitecturală cu tema “Dunărea și Arta”, în spiritul valorilor Frumosul și Armonia, sub deviza “Lasă Dunărea să te inspire!”

 

Prezentă la deschiderea acestui concurs a fost și profesor Roxana Natalia Pațurcă-inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

“De obicei, această activitate se desfășura în spații închise, dar azi apreciez curajul doamnelor educatoare și al inspectorului pentru educație timpurie, atât pentru ei, cât și pentru cadrele didactice. Este cu adevărat interesant să fii în natură, la un concurs de genul acesta, direct pe malul unui braț al Dunării,” a remarcat sursa citată.

Totodată Georgica Olteanu Inspector pentru Educație timpurie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași a precizat faptul că la acest concurs au fost prezente 30 de grădinițe din județul Călărași.

“Un concurs pe plajă este ceva ce nu am mai făcut până acum. Explorăm foarte mult în activitățile noastre în mediul natural. Tema acestei activități este Dunărea și Arta, și nu ar fi fost un loc mai potrivit decât malul apei. Concursul implică grădinițele care au participat în Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare timp de trei ani. Astăzi, activitatea evaluează și înnobilează tablourile de creație cu toate tehnicile pe care copiii le-au exersat în decursul anilor alături de educatoare. Participă 30 de grădinițe, fiecare având un echipaj format din copii, educatoare și părinți. Creația se face în echipă și se desfășoară pe o suprafață de un metru, un metru jumătate, utilizând exclusiv tehnici învățate în Grădina de Relaxare. Sperăm să obținem cel mai lung tablou de artă tranzientă din țară și să câștigăm premiul întâi. Sunt convinsă că vor fi desenate lucruri minunate pe nisipul acestei plaje”, a precizat Georgica Olteanu, inspector pentru Educație Timpurie la ISJ Călărași.

Coordonatorii județeni ai Grădinii de Relaxare, Liniște și Învățare au fost profesor Georgica Olteanu, Inspector pentru Educație timpurie al ISJ Călărași, prof. Vasilica Duțu-grădinița cu Program normal “Prâslea” Călărași, profesor Daniela Soare-Grădinița cu Program Prelungit Țara Copilăriei, Călărași.

Continue Reading
La Top