Au fost momente emoționante ieri la Delfinariul din Constanța. Reprezentanții instituției au prezentat lumii întregi primul pui de delfin născut viu în captivitate. Este vorba despre „Baby”, care s-a născut pe 8 martie. Surpriza a fost și mai mare, deoarece nimeni din cadrul Delfinariului nu și-a dat seama că mama sa, Chen Chen, era gestantă. Antrenorii au descoperit totul în dimineața zile de 8 martie, atunci când au văzut că în bazin înoată un pui.
„Baby” este jumătate român, jumătate ucrainean, asta pentru că tatăl său, Veterok, este unul dintre exemplarele aduse la Constanța din Ucraina în momentul izbucnirii războiului. Puiul de delfin se află acum sub atenta supraveghere a veterinarilor de la Delfinariu, dar și a mamei sale, care nu îl lasă să se îndepărteze foarte mult de ea și îl învață cum să înoate.
Până în acest moment, nu se știe dacă „Baby” este mascul sau femelă. De asemenea, pentru puiul de delfin urmează o perioadă de adaptare, astfel că spectacolele din cadrul Delfinariului vor fi suspendate cel puțin 30 de zile.
FOTO: Facebook / Delfinariu Constanța