URMĂREȘTE-NE

SOCIAL

POȘTA ROMÂNĂ TRANSPORTĂ GRATUIT, ÎN UCRAINA, AJUTOARE UMANITARE

Compania Națională Poșta Română se implică în sprijinul cetățenilor afectați de criza umanitară din Ucraina. După oferirea spațiilor interne de cazare pentru găzduirea refugiaților, operatorul național de servicii poștale își pune la dispoziție întreaga infrastructură pentru a colecta și distribui ajutoarele umanitare donate pentru oamenii afectați de criza din Ucraina. Ajutoarele umanitare vor fi colectate la nivelul unor centre dedicate din rețeaua poștală.

Donațiile se pot face sub forma produselor din următoarele categorii:

  • alimente neperisabile: conserve, mâncare deshidratată rece, apă, alimente ambalate;
  • echipamente medicale de susținere a răniților: truse de prim ajutor, garouri, bandaje sterile, tifon medical, șervețele dezinfectante, spirt, plasturi medicali, pansamente ocluzive; medicamente: analgezice, aspirină solubilă, Concor, Nurofen, Fervex, Strepsils, spray pentru nas, Ditralex, antiseptice, Nospa, medicamente antiacid, efervescente, apă oxigenată, enzime pancreatice; scaune cu rotile pliabile și cadre destinate persoanelor cu deficiențe locomotorii, bastoane; mănuși medicale de unică folosință, foarfece, termometre electronice, tub traheostomie, tăvi, pensete de unică folosință;
  • îmbrăcăminte și încălțăminte: haine femei, haine bărbați, haine copii, încălțăminte femei, încălțăminte bărbați, încălțăminte copii, uniforme, mănuși termice, rucsacuri;
  • produse de igienă: scutece, deodorante, absorbante, hârtie igienică, șervețele umede;
  • produse de încălzire și iluminat: pături termice, lumânări, lanterne, lămpi, radiatoare sau alte mijloace de încălzire;
  • suport: saci de dormit, saltele termice, perne, așternuturi de pat, corturi, veselă de unică folosință, binocluri, paturi pliabile, baterii portabile cu capacitate mare, stații radio emisie recepție.

Cetățenii sau ONG-urile care doresc să trimită ajutoare umanitare în Ucraina, au la dispoziție centrele județene dedicate acestei campanii, care vor prelua coletele. Aici, produsele vor fi încărcate în mașinile companiei și vor fi transportate către cele patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. De aici, vor fi preluate de Poșta Ucraineană – Ukrposhta și distribuite acolo unde este nevoie.

Lista centrelor județene unde pot fi aduse coletele cu ajutoare:

Continue Reading
La Top